Ioana Constantin: "Băsescu nu ar fi intrat în cursa pentru Primăria Municipiului București dacă nu avea certitudinea victoriei!"

Candidata PMP pentru Primăria Sector 1, Ioana Constantin, a declarat marți la Digi24 că fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu ar fi intrat în cursa pentru Primăria Capitalei dacă nu ar fi avut certitudinea că o va câștiga, iar în acest sens urmează să apară o serie de sondaje care întăresc acest scenariu.

Totodată, Ioana Constantin a precizat că cei din Alianța USR-PLUS fac jocul PSD, căci au exclus din orice negociere PMP, "un partid de 10%" în Capitală, deși formațiunea politică condusă de Eugen Tomac e cea care a propus inițial varianta unei alianțe largi care să îl sprijine pe Nicușor Dan în bătălia cu Gabriela Firea.


Ioana Constantin: "Eu candidez la Primăria Sectorului 1 și merg pe stradă de mai bine de două săptămâni printre cetățeni și să știți că reacțiile sunt foarte bune, candidatura președintelui Traian Băsescu fiind una foarte așteptată. PMP este cel care a propus o alianță largă în jurul lui Nicușor Dan. Noi suntem cei care până la urmă l-am și adus la masa alianței pe Nicușor Dan. Însă, USR și PLUS au considerat că nu au nevoie de cei 10% ai PMP și că pot singuri să câștige această bătălie. Ulterior, observăm că procentele lui Traian Băsescu pot să o învingă pe doamna Firea. Urmează să vedem sondaje care spun că Traian Băsescu poate câștiga Primăria Municipiului București. Traian Băsescu nu ar fi intrat în această cursă dacă nu avea certitudinea victoriei.

Mie îmi pare foarte rău că discursul public merge în această direcție în care noi suntem acuzați că am face un joc. Jocul PSD îl fac chiar cei de la USR-PLUS care nu au înțeles că în momentul în care vrei într-adevăr să faci o alianță pentru a scoate PSD din toată administrația Capitalei ai nevoie de toți actorii politici care contează, iar PMP este un partid de 10%. Și vă mai spun un lucru, anume că nu poți să te transformi ca partid politic în instanță de integritate așa cum a făcut USR dintr-un simplu motiv. Atunci când votezi pentru socrul lui Victor Ponta la Curtea de Conturi, atunci când ai consilieri locali care astăzi se regăsesc pe listele PSD, avem astfel de exemple la București, nu poți să te transformi în instanță morală și să spui cine are voie să candideze și cine nu, pentru că e o competiție liberă, suntem în democrație și e dreptul tuturor partidelor politice să candideze. Noi ne-am dorit o alianță largă, iar înainte de toate ne-am dorit două tururi de scrutin la alegerile locale. PMP are cel mai avansat proiect în Parlament privind două tururi de scrutin. Din păcate, PSD, cu sprijinul altor partide, s-a opus punerii pe ordinea de zi a proiectului privind două tururi de scrutin și votării acestuia".