Iohannis îl PĂLMUIEȘTE pe Dragnea: e anti-european și anti-Justiție! PSD e în opoziție cu românii!

Președintele Klaus Iohannis a lansat, marți după-amiază, un nou atac vehement la adresa lui Liviu Dragnea, pe care l-a acuzat că a transformat PSD într-un partid anti-european, anti-Justiție, anti-investiții și anti-afaceri tocmai pentru a-și rezolva mai ușor problemele din instanță.

De asemenea, șeful statului a reiterat faptul că va participa la toate ședințele de Guvern din perioada imediat următoare. Podul.ro vă prezintă cele mai importante declarații ale președintelui.


Despre discursul șefului PSD

Klaus Iohannis a comentat deja celebrul discurs de o oră și jumate susținut, duminică, de Liviu Dragnea. ”Acest discurs permite doar concluzii triste, triste mai ales pentru PSD, dar triste şi pentru România. Acest discurs arată clar, răspicat, pe faţă că PSD, sub Dragnea, a ajuns un partid anti-european, anti-Justiţie, anti-investiţii, anti-afaceri. Este trist, este foarte trist, fiindcă, pe de altă parte, toate sondajele, toate discuţiile, ne arată că românii sunt proeuropeni, sunt oameni care vor locuri de muncă, românii îşi doresc o justiţie dreaptă, românii îşi doresc foarte mult un stat de drept. Iată că, PSD, sub Dragnea, a ajuns în opoziţie cu românii. Este un rezultat care trebuie să ne dea foarte mult de gândit şi care cu siguranţă nu numai pe mine m-a întristat.

Amnistie, grațiere și corupție generalizată

Faptul că România în anul 2018 a ajuns, din nefericire, să discute public dacă să dăm, să nu dăm amnistie şi graţiere pentru politicieni, infractori, corupţi este ceva inimaginabil la 29 de ani după Revoluţie, când la Revoluţie am luptat tocmai pentru drepturile noastre, pentru libertăţile noastre, pentru un stat de drept, pentru o democraţie în stil european, arată că acest partid nu este pe calea pe care şi-o doresc majoritatea românilor pentru România”, a spus Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

La ședințele Cabinetului Dăncilă

Întrebat dacă va participa la ședințele de Guvern din perioada următoare, șeful statului a răspuns afirmativ. ”Da, o să merg. Vedeţi că doamna prim-ministru la trei sau patru discursuri publice a avut mesaje de pace. M-a invitat să colaborăm şi acum sunt dispus să colaborăm, fiindcă este o chestiune extrem de importantă. Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene este o chestiune foarte complicată, foarte grea şi vreau să facem faţă şi am declarat că suntem pregătiţi, dar ca să rămânem pregătiţi şi să avem şi rezultate trebuie să discutăm aceste lucruri. De exemplu, o speţă care acum arde, acum este urgentă şi am cerut să fie introdusă urgent pe ordinea de zi este Brexit-ul. Există un risc real să avem un Brexit fără acord şi în acel caz câteva sute de mii de români rămân cumva cu un statut incert. Aceste lucruri trebuie discutate. Nu putem să stăm să le discutăm după sărbătorile de iarnă. Iată că sunt atâtea argumente şi, sincer, nu cred că mă refuză doamna prim-ministru dacă merg să discutăm împreună în Guvern chestiuni care ţin de România, care ţin de Guvern”, a declarat Iohannis.

Șeful statului a adăugat că intenţionează să participe la toate şedinţele Guvernului din perioada următoare şi pentru că doreşte să le prezinte personal miniştrilor concluziile discuţiilor pe care le-a avut la Consiliul European.

”O să merg la şedinţele de guvern, fiindcă preşedinţia nu se termină nici după Crăciun, nici după Anul Nou... Abia începe, şi probleme vor fi tot timpul de rezolvat şi de discutat. După cum am văzut şi ultima dată la Consiliul European la care am participat joi şi vineri, problemele şi acolo apar foarte repede, trebuie discutate foarte repede. Şi chiar îmi imaginez că se bucură şi membrii Guvernului dacă merg eu personal să le explic ce s-a discutat acum trei zile la Consiliul European, cum s-au discutat problemele legate de Brexit, şi cred că în final o să înţeleagă toată lumea că fac acest gest pentru a permite rezolvarea unor probleme urgente pentru România şi evitarea unor erori grave care ar induce o situaţie total nedorită şi o criză politică fără precedent”, a mai spus preşedintele.