Iohannis vine în sprijinul persoanelor în vârstă: "Vor avea la dispoziție două intervale zilnice fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare!"


Iohannis vine în sprijinul persoanelor în vârstă: "Vor avea la dispoziție două intervale zilnice fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare!"

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că se va schimba, prin Ordonanță Militară, intervalul orar în care vârstnicii pot ieși din casă pentru a-și putea face, de exemplu, cumpărăturile.

Dacă până astăzi intervalul orar prevăzut pentru persoanele de peste 65 de ani pe perioada epidemiei COVID-19 era 11:00 - 13:00, acestea vor putea ieși din casă după ce se va da Ordonanța Militară pe parcursul a două intervale: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00

Klaus Iohannis: "Persoanele peste 65 de ani, în momentul de față, conform unei ordonanțe militare, pot ieși la anumite ore, între 11:00 și 13:00. Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.