Ironie devastatoare la adresa ALDE: „Tăriceanu a mai rămas el cu Tudy”, ”mână fierbinte”

Situația critică din ALDE ai cărei membri migrează, în număr tot mai mare, spre alte partide cu șanse de intrare în parlament a fost descrisă cu umor și realism de fostul președinte Traian Băsescu într-o discuție mai amplă privind actuala criza politică și probabilitatea organizării de alegeri anticipate.

Băsescu crede că sunt şanse mari să avem alegeri anticipate, însă doar aşa cum vrea PSD care "va forţa nota pentru alegeri parlamentare şi locale în aceeaşi zi" pentru că astfel au cea mai mare mobilizare în teritoriu. Băsescu mai spune că "numai când ai majoritatea poţi să faci alegeri anticipate, când nu ai majoritate parlamentară, nu te apuci", iar ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate "nu prea are mare rol".

"PSD are toată îndreptăţirea să facă acest joc. Responsabilitatea este a celor care au împins jocurile dând posibilitatea PSD-ului de joc atât de largă. Aş trage o concluzie de început, numai când ai majoritatea poţi să faci alegeri anticipate, când nu ai majoritate parlamentară, nu te apuci", a declarat Traian Băsescu, miercuri, la Digi24, citat de News.ro.

” În momentul de faţă, stăpânii jocului de alegeri sunt cei din opoziţie, PSD. Îmi doresc din tot sufletul ca PSD să piardă alegerile, dar nu pot să nu observ că nu am auzit la PSD ideea de anticipate, ci am auzit-o la preşedintele ţării şi pusă în aplicare de Orban. Responsabilitatea instabilităţii o au ei, alianţii noştri, ai PMP-ului au această responsabilitate pentru că eu şi înainte de declanşarea acestei proceduri nefericite am tot spus că nu-i bine, dar în momentul de faţă toate piesele sunt în mâna PSD-ului. Nu ai voie ca partid care vrei să câştige sau care are minimă capacitate de analiză să nu realizezi că neavând majoritatea, eşti dependent de unii şi de alţii. Şi uite, Ponta le-a arătat cum e cu cuvântul dat, dacă s-au gândit la Tăriceanu, Tăriceanu a mai rămas el cu Tudy*, lucrurile sunt dificile”, a declarat fostul preşedinte.

Traian Băsescu mai spune că singura variantă pe care o vede e un guvern format din mai multe partide.

*„Tudy”, devenit celebru grație unui filmuleț porno prezentat public de cântărețul Pepe în perioada divorțului-circ de Oana Zăvoranu căreia îi era dedicată filmarea respectivă, este în prezent viceprimar al capitalei din partea ALDE: