Jocurile mafiei. Manda și PSD-iștii, ajutor pentru Tăriceanu. Cererea DNA de urmărire penală a șefului Senatului, amânată cu aproape o lună

Claudiu Manda, vicepreședintele Senatului, îi mai oferă răgaz lui Tăriceanu pentru aproape încă o lună. Concret, Manda a propus ca termenul primirii unui răspuns în privința începerii cercetării penale a lui Tăriceanu de către DNA să fie 2 aprilie, fapt cu care PSD-iștii au fost de acord. Mai mult, Manda a transmis cu nonșalanță că deși era o solicitare a grupului USR ca procedura de urmărire penală a șefului Senatului să fie rapidizată nu au vrut să o și dezbată

"Am discutat în cadrul Biroului Permanent, am propus colegilor ca termenul final, să avem un răspuns din patea Comisiei juridice, să fie data de 2 aprilie. Au fost toți colegii de acord, motiv pentru care am considerat că nu mai aveam de ce să mai dezbatem și solicitarea grupului USR. Rămâne ca termenul final să fie doi aprilie și să avem un răspuns de la Comisie juridică", a declarat Claudiu Manda, informează stiripesurse.ro. 

Amânarea vine după ce mai mulţi senatori PSD au cerut timp să studieze dosarul, în timp ce grupul USR a cerut un vot rapid în plen.

DNA a anunţat, în noiembrie 2018, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.