Justiția mai pierde o luptă: ÎPS Teodosie, achitat definitiv de ÎCCJ

ÎCCJ a decis vineri achitarea Arhiepiscopului de Tomis, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri europene. Șeful Bisericii Ortodoxe din Constanța fusese achitat și în primă instanță, la Curtea de Apel, anunță G4Media.

IPS Teodosie a fost trimis în judecată în urmă cu 2 ani, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2016, „inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.” În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea ( jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.

În primă instanță, la Curtea de Apel Constanța, judecătorul Cristian Deliorga nu a confirmat acuzațiile, aşa că prelatul a fost achitat. Magistratul a stabilit că probele adunate de procurorii DNA nu sunt suficient de solide.

La ultimul termen, procurorii DNA au cerut condamnare cu suspendare.

Minuta ședinței de azi: "Admite apelul declarat de intimatul inculpat Ştefan Aurelian împotriva sentinţei penale nr.84/P din 06 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 67/36/2017. Extinde efectele apelului şi cu privire la inculpaţii Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor, Nadoleanu Gheorghe, Petrescu Teodosie şi Cojocaru Ciprian-Ioan. Desfiinţează sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte temeiurile achitării dispuse în cauză şi soluţionarea laturii civile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Petrescu Teodosie. Reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: Stabileşte ca temei al achitării pentru inculpaţii Ştefan Aurelian, Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor, Nadoleanu Gheorghe şi Cojocaru Ciprian-Ioan dispoziţiile art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Schimbă temeiul achitării pentru inculpatul Petrescu Teodosie din art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală în art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, întrucât fapta nu există. Respinge acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului Petrescu Teodosie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de apelantul intimat inculpat Ştefan Aurelian rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Ştefan Aurelian şi pentru intimaţii inculpaţi Petrescu Teodosie şi Cojocaru Ciprian Ioan, în sumă de câte 314 lei pentru fiecare, rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor şi Nadoleanu Gheorghe, în sumă de câte 1253 lei pentru fiecare, rămân în sarcina statului. II. Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei penale nr.84/P din 06 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului rămân în sarcina statului. Obligă apelanta parte civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2020".