Kovesi, hărțuită și agasată de Antena 3 pe Aeroportul Otopeni. Fosta șefă a DNA: „Aș vrea să-mi sun mama...Vă rog să-mi permiteți acest moment de intimitate”

Zeci de persoane au așteptat-o, miercuri la amiază, pe Aeroportul Otopeni, pe Laura Codruța Kovesi care a revenit în țară de la Bruxelles triumfătoare după audierile din cele două comisii CONT și LIBE ale Parlamentului European, în vederea obținerii postului de procuror șef european. Suporterii au felicitat-o și au înconjurat-o cu buchete uriașe de flori pe fosta șefă a DNA, care a trecut prin momente delicate la Bruxelles, din cauza europarlamentarilor coaliției PSD-ALDE. Aceștia din urmă au sabotat-o și denigrat-o în permanență, manifestându-se agresiv chiar și în timpul audierilor, când au acuzat-o de minciună prin vocea și tonul de mahala adoptate de Maria Grapini.

”Acest vot nu este doar pentru mine, este pentru tot sistemul de justiție român. Este un vot pentru toți cetățenii români care au susținut justiția și lupta anticorupție. Este un vot pentru procurorii care lucrează sub presiune.

M-am înscris singură, nu am avut sprijinul guvernului de la București. Nu l-am cerut, nici nu l-am așteptat.

Sunt onorată că am trecut prima în urma interviului susținut cu comisia tehnică, sunt onorată pentru votul de astăzi, dar trebuie să așteptăm decizia care se va lua de către politicieni. Va fi o decizie politică, în urma negocierilor dintre Consiliul și Parlamentul European. Deci ceea ce a depins de mine eu am făcut. Încă o dată, vă mulțumesc celor care m-ați susținut. Au fost foarte importante încurajările

Am să mai făc o scurtă precizare, după care să-mi permiteți să plec. Aș vrea să vă spun că sunt alături de colegii mei procurori și judecători pentru tot ce se întâmplă în aceste zile în justiția din România. Este ceva extrem de grav. Este un protest prin care colegii mei și-au suspendat activitatea, se luptă cu îndârjire împotriva subordonării justiției de către politic. Se luptă cu îndârjire împotriva adoptării unor modificări legislative care contravin normelor europene, contravin tuturor recomandărilro făcute de GRECO și Comisia de la Veneția

Încă o dată vă mulțumesc tuturor celor care m-ați susținut. Au fost foarte importante încurajările”, a spus Codruța Kovesi încercând apoi să-și croiască drum prin mulțime.

La un moment dat s-a auzit tonul agresiv al reporteriței de la Antena3 care a început s-o întrebe „De ce ați mințit la Bruxelles, doamna Kovesi, că sunteți singurul procuror care nu a primit grad din partea celor...”, dar zumzetul dezaprobator al mulțimii a acoperit restul întrebării. Fosta șefă a DNA a avut apoi un mic moment de nervozitate și i-a rugat pe cei care o hărțuiau cu întrebările să-i permită să-și sune mama și familia.

„Nu vă supărați, chiar aș vrea să-mi sun mama și familia. Și vă rog să-mi permiteți acest moment de intimitate. Nu mai fac nicio altă declarație. Vă mulțumesc mult”, a mai spus Kovesi înainte de a ieși din raza camerelor tv și a altor deviceuri care transmiteau live sosirea sa. 

Un live foarte bun a fost realizat de Marian Radună de la Rezistența TV. Il puteți urmări AICI