Kovesi, o nouă înaltă distincție. Universitatea Harvard o prezintă ca fiind una dintre femeile care au adus un aport important domeniului justiției


Kovesi, o nouă înaltă distincție. Universitatea Harvard o prezintă ca fiind una dintre femeile care au adus un aport important domeniului justiției

Laura Codruța Kovesi a fost prezentată alături de încă 19 nume sub titulatura de "Femei care determină schimbarea" de către Universitatea Harvard.

Motivația nominalizării celor 20 de femei din întreaga lume este că toate au avut un aport important în privința domeniului politicii și justiției în anul 2019.

Lista a fost făcută de către studențoi, facultățile și profesorii Universității Harvard.

„Laureații reprezintă voci puternice în aria lor profesională, indiferent dacă sunt procurori, predau sau sunt activiști în stradă”, transmite Kovesi.

Ea a fost nominalizată alături de alte 20 de femei printre care Keynote Speaker,Stacey Abrams (om politic), Leah Whitson (Human Rights Watch), Helen Clark (politician din Noua Zeelandă), Debora Diniz (antropolog), informează newsweek.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.