LĂCOMIA fără margini a familiei Ciorbea! S-au vândut stăpânului PSD pentru o viață peste condiția lor. Statul se comportă ca un infractor

Diplomatul, profesorul universitar și publicistul Ciprian Mihali – fost ambasador al României în Senegal – trage un sugestiv semnal de alarmă, în cel mai recent editorial publicat pe platforma Republica, avertizând că, ștergându-i cu buretele datoriile dubiosului Victor Ciorbea (o coadă de topor a PSD-ALDE de-a lungul ofensivei împotriva Justiției), ”însuși statul se comportă ca un infractor tratându-și cu măsuri diferite cetățenii și încălcând astfel Constituția”.

De asemenea, Ciprian Mihali comentează de o manieră acidă lăcomia fără margini a fostului așa-zis avocat al poporului, Victor Ciorbea, care s-a vândut cu totul stăpânilor de la PSD doar pentru a beneficia de un trai peste condiția sa.

CITEȘTE și Fabuloasa amnistie fiscală de care a beneficiat pensionarul de lux Victor Ciorbea. ANAF-ul l-a iertat pe acolitul mafioților politici de o datorie uriașă

”Datoriile familiei Ciorbea nu vin din eroarea unui plan de afaceri, nici din veniturile mici, nici din alte motive naturale sau divine. Ele au o singură sursă: lăcomia fără margini a unor oameni care vor să trăiască peste condiția lor, fiind dispuși pentru asta să se vândă cu totul primului stăpân care le satisface poftele. Statul român, adică noi toți, i-am dat și îi dăm domnului Ciorbea 50 000 de lei pe lună, peste 130 000 de euro pe an. Datoriile sale, șterse de sufletul mare al femeii cu broșă, se ridicau la vreo patru salarii lunare. Dar pentru cineva posedat de o asemenea lăcomie, nici acești bani nu au fost de ajuns, așa că a fost scutit de una dintre obligațiile pe care fiecare cetățean al acestei țări le are față de statul român și față de toți semenii lui. Asigurările de sănătate și impozitele pe salariu sunt traducerea financiară a solidarității pe care fiecare dintre noi o demonstrăm față de semenii noștri. Dar dacă domnul Ciorbea refuză de zece ani să-și plătească obligațiile față de stat și față de noi, de ce ar mai trebui el să beneficieze de toate drepturile de care beneficiază cei care își achită datoriile cetățenești?”, scrie Ciprian Mihali.

De asemenea, fostul ambasador evidențiază că, ștergându-i datoriile lui Ciorbea, ”însuși statul se comportă ca un infractor tratându-și cu măsuri diferite cetățenii și încălcând astfel Constituția”.

”Aplicând această măsură, ANAF a creat un precedent periculos, împărțind acum prin lege și prin aplicarea ei cetățenii în două categorii: una a celor obligați prin toate instrumentele de forță să se supună legii; și alta așezată deasupra legii, scutită de aplicarea ei și bucurându-se de privilegii nemaivăzute, în case de lux și cu salarii obscene. De ce un om care lucrează cinstit pentru un salariu de mizerie este scos în stradă și executat silit pentru 100 de lei, în vreme ce un nomenclaturist are dreptul să facă credite uriașe ca să-și satisfacă libidoul locativ, să nu plătească nici ratele și nici dările către stat? Nu oamenii introduc anarhia în societate, nu oamenii simpli sunt la originea ilegalităților care sufocă societatea, ci însuși statul se comportă ca un infractor tratându-și cu măsuri diferite cetățenii și încălcând astfel Constituția”, conchide Ciprian Mihali.

Citiți întregul editorial AICI.