Lupta pentru Kovesi, lupta pentru istorie

Începutul anului 2019 este dominat de o bătălie acerbă între principalii actori politici ai României pentru candidatura Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European.

Partidul Național Liberal și-a asumat deschis să o sprijine politic pe doamna Kovesi în orice mod cu putință: a vorbit președintele partidului despre asta, au vorbit principalii comunicatori, s-a adoptat o decizie formală de sprijinire în Partidul Popular European, au fost informați (în mod corect) partenerii noștri din vest și, cel mai important, s-a făcut lobby la nivel politic înalt în Uniunea Europeană. Pentru că PNL este o voce importantă în PPE (cel mai important grup politic din Uniunea Europeană, care numește președintele Comisiei, președintele Consiliului și președintele Parlamentului European), rezultatele nu au întârziat să apară, iar susținerea europeană a doamnei Kovesi este azi extrem de puternică.

De cealaltă parte, Guvernul controlat de PSD - ALDE și UDMR s-a opus cu disperare ideii că un român să fie primul ocupant din istorie al acestei poziții: au trimis scrisori denigratoare, au dat telefoane, au inițiat discuții în Parlamentul European, au inventat anchete polițienești de tristă amintire și au făcut spume la gură doar-doar o descalifică pe doamna Kovesi în față celorlalte state membre. De unde această îndârjire?

Putem să ne gândim că la nivel ideatic există o rivalitate oribilă între PSD (simbolul corupției românești din 1989 și până azi) și doamna Kovesi (simbolul luptei anticorupție din România); putem să ne imaginăm și că numirea lui Kovesi la Parchetul European ar fi cea mai dureroasă înfrângere pentru Tovarășul Tudorel Toader. Vă puteți închipui că pentru fostul procuror comunist, absolvent al Universității Politice de Conducere cu notă 10 (propagandist al tezelor lui Marx în interpretarea lui Nicolae Ceaușescu), azi ministru Dragnist, e greu să accepte că un simbol al justiției moderne (occidentale) se impune într-o teribilă luptă a orgoliilor. Ar fi cea mai usturătoare înfrângere, pe care ar putea să o simtă acest prozelit al ideilor PCR în anii '80. Și apoi mai există și frica de răspundere a unor indivizi care știu că au îndoit legea precum o sfoară, pentru a frauda, pentru a corupe, pentru a acumula putere și averi impresionante din surse ilicite, menținând în același timp societatea românească în umbră, dependență în anumite zone de ajutoare sociale și de mărinimia unor așa-ziși socialiști.

Cam asta vedem în mod superficial, dar lucrurile sunt în realitate, mult-mult mai complexe și vreau să va explic de ce. Parchetul European ar putea fi în viitor perceput ca un FBI al Europei, un instrument de luptă împotriva criminalității despre care să se scrie cărți și să se ecranizeze filme. În timp, competențele sale ar putea fi lărgite, iar anumite infracțiuni vor fi prevăzute în legislația Uniunii Europene astfel încât să existe o aplicare unitară a legii de la Madrid până la Tallinn și de la Bremen până la București. În aceste condiții, primul conducător al acestei instituții ar putea fi nici mai mult și nici mai puțin un J. Edgar Hoover al Europei și, în opinia mea, în aceste clipe se scrie o nouă filă din istoria Uniunii Europene, o uniune care se îndreaptă spre coeziune.

Ei bine, imaginați-vă că peste 50 de ani, copiii noștri citesc despre J. Edgar Hoover și despre Laura Codruța Kovesi, despre primul român care a condus un Parchet European, despre adversarii acestui om din România, despre infractorii condamnați care au încercat să o elimine prin acapararea puterii Statului Român, despre foștii comuniști care s-au opus la modernizarea României și despre politructii semi-analfabeți care au vrut să dezbine Uniunea ca să-și scape pielea. După revoluție ne uitam la filme cu agenți fantastici ai FBI și copiii se jucau în fața blocului, impersonând personaje precum Fox Mulder (Dosarele X). Cum ar fi ca în anii 2040 - 2050 copiii din Spania, Portugalia sau Italia să se joace cu trusa agentului Parchetului European?