Măcelul din 21-22 Decembrie 1989, mărturie terifiantă: ”Camionul a trecut peste noi, lăsând morți în urmă. O fată împușcată a căzut în brațele mele”. Martorul Octav Fulger

Revoluționarul Octav Fulger – care a refuzat categoric să beneficieze de un certificat de revoluționar (deși l-ar fi meritat din plin), deoarece nu a vrut să legitimeze cu numele său sângeroasa confiscarea a Revoluției de către Securitate și nomenklatură, dar și întrucât consideră că, făcându-și datoria de român, și asta încă din primele clipe ale Revoluției, nu are nevoie de vreun certificat în acest sens, și nici de beneficiile aferente – relatează, pe Facebook, cum și-a trăit sfârșitul unei lumi pentru nașterea alteia, luptând pe Baricadă împotriva regimului criminal Ceaușescu, și-n cele mai clocotitoare puncte din București, în fatidicele zile și nopți de 21-22 Decembrie 1989, când securiștii împușcau tineri și-i zdrobeau sub șenile.

Relatările lui Octav Fulger sunt de-a dreptul răvășitoare, brutale și de o intensitate care curentează, tocmai prin realitatea nemijlocită, sângeroasă, pe care a trăit-o printre gloanțe – camioanele Armatei intră în viteză în mulțime, lăsând morți în urmă, iar la Colțea, răpită pentru totdeauna de gloanțe, o tânără i se prăbușește în brațe. Da, e vorba chiar de primii martiri ai Revoluției.

Podul.ro publică zguduitoarea mărturie a lui Octav Fulger, căruia îi mulțumim că a fost acolo.

Povestea manifestului

Era dimineața zilei de 21 decembrie1989.

Locuiam pe R. Beller. Priveam cu durere în suflet, îmbarcați în autobuze, treceau muncitorii de la fabrica fostă Ford, fostă Electromecanica, acum o ruina.

Eram sigur că sunt chemați să înfiereze evenimentele de la Timișoara.

La prânz, mama mea ce era la serviciu – lucra la Farmacia nr.1 (Edgard Quinet) – l-a sunat pe tatăl meu să nu mă lase să plec de acasă. Am auzit, mai mult am intuit, încă nu se terminase convorbirea telefonică, deja eram plecat pe ușă.

Într-un suflet am ajuns la Romană. Acolo un grup de 10-15 oameni scandau: ”Jos Ceaușescu!”.

Am rămas paralizat, nu înțelegem cum e posibil. E vis? Tremuram, a trecut ceva timp să-mi revin șocului, mi-am făcut curaj.

În acel moment am dărâmat zidul dimprejurul meu, m-am dus lângă acel grup. O lume tocmai murise.

S-au aruncat manifeste în sus.

”Azi în Timișoara,
Mâine în toată țara” era textul lor.

Mai am acel manifest, probabil este singurul rămas după 30 de ani.

A apărut Postelnicu cu un camion al Armatei DAC, agățat cu o mană de oglinda autoutilitarei și cu un picior proptit pe scara ei.

Urlă: – ”Pe ăla, prinde-l pe ăla cu steagul rupt!”

În mijlocul nostru era un demonstrat ce avea stema decupată de pe steag. Ne alergau, lumea trecea pe trotuar impasibilă, cei cu tunuri cu apă ne udau. Am ajuns la Dalles, cineva cu un alt DAC a trecut peste noi lăsând morți în urmă.

Am ajuns la Colțea, dintr-o mașină cu tun de apă s-a tras, o fată a fost împușcată, a căzut în brațele mele.

Am ridicat BARICADA noastră împotriva lor.Trece ”poporul” pe lângă Baricadă, o femeie s-a oprit pentru o clipă să ne privească, bărbatul ce o însoțea îi spune dojenitor: – ”Lasă-i dracului de derbedei!”

Clipele erau terifiante, trasoarele luminau cerul, TAB-urile emanau un fum negru, greu, înțepător.

Noi eram uzi. Eram atât de puțini... am hotărât ca o parte dintre noi să mergem prin oraș, să scandăm și să venim cu forțe noi, să atragem populația de partea noastră. Am ajuns până la B. Obor, scandam să vină cu noi, ne priveau ca pe niște ciudați.

La B. Obor, Fabrica de Mase Plastice, Mecanica Fină, aveau porțile sudate, am văzut muncitorii cum ne priveau pe după colțul clădirilor, nu au avut curaj să vină până la noi.

Așteptam să dărâme BARICADA și să înceapă macelul.

Cel mai tare mă înfiorau acei bărbați cu pălărie, haină lungă și un aparat foto cu un Blitz disproporționat de mare. Ne fotografiau pe toți din spatele rândului de militari cu armele țintite spre noi. Eram sigur că dacă scăpam de gloanțe în noaptea de 21, a doua zi nu o să pot scăpa de acei bărbați.

A trecut 21, pe 22 a venit poporul scos cu patos securistic de activiștii de partid din fabrici pentru a confisca Revoluția noastră împotriva lor.

”Iliescu apare
Soarele răsare!”

Seara, în 22 decembrie, eram la Palatul Regal.

”Se trage din toate pozițiile!”

După care s-a tras ca ripostă la ceva inexistent, au căzut iar mulți dintre noi.

Am strigat, am urlat cât am putut să nu se mai distribuie armament oricui, să nu mai tragă, deoarece nu ne atacă nimeni.

Inițial s-au dat AKM-uri pe bază de buletin, apoi oricui.

Erau copii de 15-16 ani cu AKM-uri în mână.

Atunci am fost arestat ca terorist, dus în Palatul Telefoanelor și legat cu sârmă de un scaun.

Dar teroriștii adevărați au rămas, azi încă sunt printre noi.