Maia Sandu începe negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean, înghețat de Rusia. Reuniunea de la Bratislava

O nouă rundă de negocieri pentru soluţionarea conflictului din Transnistria, rămas îngheţat după un scurt război în 1992 între Chişinău şi forţele separatiste proruse de la Tiraspol, începe miercuri la Bratislava, capitala Slovaciei, sub egida OSCE, potrivit Adevărul.ro.

Este vorba de prima reuniune în acest dosar de la schimbarea puterii politice în Republica Moldova şi accederea socialiştilor proruşi la guvernare alături de alianţa politică proeuropeană ACUM.

O nouă rundă de negocieri pe tema rezolvării conflictului îngheţat din Trasnistria va avea loc în perioada 9-10 octombrie la Bratislava, potrivit unui comunicat al OSCE.

Întâlnirea, denumită oficial „Conferinţa Permanentă pe probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2“, va reuni reprezentanţi ai părţilor vizate direct, şi anume Republica Moldova şi administraţia separatistă din Transnistria, ai mediatorilor - OSCE, Rusia şi Ucraina -, precum şi ai observatorilor - Uniunea Europeană şi Statele Unite - şi va fi găzduită de preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul slovac de Externe şi Afaceri Europene, Miroslav Lajcak, şi Franco Frattini, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană.

Potrivit comunicatului citat de Adevărul.ro, actuala rundă de negocieri, prima pentru noul guvern de la Chişinău, instalat în iunie, se va axa pe examinarea stadiului implementării măsurilor de consolidare a încrederii convenite în cadrul pachetului „Berlin Plus“ şi identificarea unor posibile chestiuni prioritare noi.

La Bratislava, Republica Moldova va fi reprezentată de vicepremierul pentru Reintegrare Vasilii Şova, fost consilier al preşedintelui Igor Dodon, cunoscut pentru orientarea sa politică deschisă prorusă. De notat că Şova a fost responsabil de dosarul transnistrean şi pe vremea guvernării Partidului Comuniştilor (2001-2009).

Divergențe la Chișinău

Ţinând cont de noul context, fostul premier moldovean Pavel Filip, în prezent în opoziţie, a avertizat asupra aprobării unui „sistem de garanţii în dezavantajul Republicii Moldova“ şi creării a „două entităţi de drept distincte într-un stat reunificat“, adică o federalizare a statului vecin.

La rândul ei, Maia Sandu, noul premier de la Chişinău, a dat asigurări că „nu va semna niciun document care să contravină intereselor naţionale“. Abordând aspectul politic al diferendului transnistrean, premierul moldovean a declarat că „nu există condiţiile interne şi externe necesare pentru o soluţionare (…) imediată“ în acest sens.

„Ceea ce putem noi să facem este să luptăm cu schemele de corupţie şi contrabandă din regiunea transnistreană“, a subliniat Sandu. În timp ce Maia Sandu exclude o „soluţionare politică imediată“, preşedintele Igor Dodon şi reprezentantul său din guvern o consideră posibilă anul viitor. „Dacă actuala coaliţie se va menţine până la jumătatea anului viitor, atunci sper că aceasta chestiune (politică, n. red.) va putea fi deja discutată mai întâi pe interior, iar apoi la nivel extern“, a spus prorusul Dodon în cadrul unei emisiuni difuzate miercurea trecută.

Citește articolul integral AICI

 (Sursa foto: Unimedia)