Mălin Bot, apel către Iohannis și Rareș Bogdan: Trebuie să ne scape de cârtița Ciumei Roșii, Dan Mihalache! Românii din Marea Britanie merită un ambasador ok!

Jurnalistul Mălin Bot a lansat un apel către președintele Klaus Iohannis și eurodeputatul Rareș Bogdan, în care se solicită schimbarea ambasadorului României la Londra, Dan Mihalache, un personaj care reprezintă, în realitate, o slugă a PSD. 

Dan Mihalache este cel care lansa un îndemn către politicienii români pentru ca Rovana Plumb să fie susținută pentru funcția de comisar european, deși europenii au semnalat faptul că pesedista are probleme de integritate. 

CITIȚI ȘI: Declarație revoltătoare. Omul trimis de Iohannis la Londra îndeamnă la susținerea coruptei Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

CONSULTAȚI ȘI: ORIBIL! Ambasadorul somnolent al României în UK, OMUL LUI IOHANNIS, s-a pozat cu jandarmul SINDILE, omul lui Dragnea și al lui Carmen Dan, din ordinul căruia au fost gazați peste 100.000 de români

Totodată, Dan Mihalache, deși în Marea Britanie românii din Diaspora au stat la cozi imense pentru a vota la alegerile europarlamentare, nu s-a sinchisit ulterior să ceară măsuri pentru ca situația să nu se mai repete, ba, mai mult, a sfidat cetățenii români publicând după 26 mai imagini, pe Facebook, alături de colonelul Ionuț-Cătălin Sindile. Ionuț-Cătălin Sindile este unul dintre principalii responsabili ai represiunii din 10 august 2018, când protestul pașnic al Diasporei a fost înăbușit în gaze și pulane.

Redăm apelul jurnalistului Mălin Bot:

"Tovarășul ambasador Dan MihaLache, un PeSeDist înrăit camuflat în PNL din vremea USL, prieten și susținător al scârbavnicului Ponta, a interzis ieri unui președinte de secție de vot să mă lase să filmez un cadru în acea secție. În 26 mai și ulterior, domn ... mă scuzați tovarășul Mahalache a avut o prestație lamentabilă.

Surse din Ambasada României îmi spun că singurul lucru la care performează tovarășul MihaLache este sticla de Whiskey de care e lipit.

Fac și eu un apel amical la Rareș Bogdan să îi mai spună lui Iohannis că are niște cârtițe #CiumaRoșie prin ambasade și să ne scape de ele.

Londra a votat masiv Iohannis și eu zic că merită oamenii aceștia un ambasador ok, nu un drojdier care se comportă lamentabil.

Rareș, faceți asta din respect pentru comunitatea românească de aici. E jignitor să îi tratați cu MahaLache.

Îi rog pe toți cei care mă urmăriți și mă susțineti din UK să redistribuiți acest apel public, dacă sunteți de părere că meritați un ambasador decent. #VaVedem".