Marea împărțeală

La Chișinău se petrece o împărțire a zonelor de influență mai ceva ca în Europa postbelică. Necunoscându-se momentul în care alianța dintre PSRM și Blocul ACUM va sucomba, toate zilele și ceasurile următoare devin prețioase pentru preluarea instituțiilor rămase de izbeliște după căderea lui Plahotniuc.

Excelează în această privință Igor Dodon, care le-a cedat, strategic, celor de la ACUM Guvernul, pentru a nu-și asuma el prea multe responsabilități sociale. Nu lasă, însă, din mână instituțiile de forță despre care socotește că-i aparțin de drept, ca președinte ce este. Este? Nu prea era, dar este.

Dodon și-a trecut în subordine Serviciul de Informații și Securitate și Serviciul de Pază și Protecție de Stat, după care a cerut ca deciziile Consiliului Suprem de Securitate, pe care îl prezidează, să devină executorii, adică obligatorii pentru toate instituțiile statului care în prezent primesc doar recomandări de la această autoritate colegială.

Dacă s-ar materializa acest demers, puterea lui Dodon ar crește exponențial, făcând uitate acele momente jenante din trecut în care se pomenea suspendat din funcție oricând refuza să semneze vreun decret impus de PD. Republica Moldova s-ar transforma pe nesimțite dintr-un stat parlamentar într-un regim cu puternice valențe prezidențiale. Este exact mălaiul pe care îl visează Igor Dodon încă de pe când era o vrabie dresată pe umărul lui Plahotniuc.

Stau la rând pentru a fi scoase la mezat, la pachet sau pe hălci, alte structuri care s-au predat sau abia urmează să capituleze în fața noii stăpâniri.

Curtea Constituțională își așteaptă noii judecători, după ce foștii titulari au demisionat in corpore;

Comisia Electorală Centrală face trimiteri timide la statutul său inamovibil, dar nu prea are șanse să supraviețuiască în actuala componență: vin alegerile locale în octombrie;

Consiliul Audiovizualului, care a participat la monopolizarea de către Plahotniuc a spațiului audiovizualului, speră să treacă furtuna pe lângă strada Veronica Micle, dar îi vine rândul.

Procuratura dă semne că dorește să-și negocieze serviciile, jonglând în fața mai marilor zilei cu opțiunile pe care crede că le are la dispoziție. Cu o întârziere de câțiva ani a scos de la naftalină dosarul principalului artizan al Furtului miliardului, Ilan Șor, aplicând sechestru pe averile demult înstrăinate ale acestuia, el însuși dispărut fără urmă, cel mai probabil în Israel. Neconvingător. Și chiar provocator.

Dar totodată e un semn că va veni curând ceasul când procurorii vor trebui să-și sacrifice actualii lideri de mucava pentru a obține perpetuarea poziției privilegiate în care se găsesc, în schimbul loialității pe care sunt gata să o tranzacționeze. Da, e contrar legii să fie partajată Procuratura, cum nici Consiliul Superior al Magistraturii n-ar trebui să facă parte dintr-o negociere politică. Dar e plauzibil că partenerii politici actuali au puțină încredere unii în alții și vor încerca să-și ia măsuri de precauție prin a apela la principiul parității funcțiilor.

Se crează impresia că unele redute ale vechiului sistem întârzie să cadă tocmai pentru că cei care trebuie să le preia încă nu s-au înțeles. E și periculos pentru aceștia să lase să li se întrevadă trocul, ei căutând formule prin care să prevină șocurile publice. Societatea are încă nervii prea încordați după prestația sfidătoare a PD ca să aprobe fără crâcnire aranjamentele politice cinice care ies la iveală.

Pornirile aproape animalice ale partidelor de la guvernare de a-și adjudeca instituțiile statului se explică, natural, prin importanța acestora din urmă în bătăliile politice apropiate, atunci când unele dintre ele vor cântări cât echivalentul lor în aur. Scăpate din strânsoarea sufocantă a PD, ele au destulă putere ce le este conferită prin lege, dar sunt incapabile încă să funcționeze în regim autonom și imparțial. Primul lor reflex este să se pună în serviciul unui nou stăpân, până să intre pe o orbită a normalității. Rezistența lor interioară față de tentativele de a le subjuga este încă slabă și trebuie cultivată.

Acum e momentul hotărâtor în care instituțiile aleg sau trebuie ajutate să urmeze unul din cele două modele disponibile. Primul, cel mai tentant, bazat pe loialitate personală sau de partid, și-a demonstrat ineficiența încă pe vremea fostului premier Filat, acum în pușcărie: cei mai fideli colaboratori l-au părăsit primii.

Al doilea model este căptușirea instituțiilor cu oameni integri și profesioniști, capabili să țină piept unui nou iureș asupra acestora, care nu se va lăsa mult așteptat după încheierea lunilor de miere dintre PSRM și Blocul ACUM. Singurul lucru care le ține împreună este dușmanul comun și caracatița creată de acesta. Un veritabil stat paralel.