Marea păruială în PSD: baronul Arsene "Ciorăpel" l-a catalogat pe Stănescu "tractorist", iar Cuc i se alătură. Se mărește echipa din spatele lui Orlando Teodorovici

Lupta dintre facțiunile din PSD pentru preluarea partidului se amplifică. Principalii pretendenți la scaunul de șef al PSD sunt actualul președinte interimar al formațiunii politice, Marcel Ciolacu, și fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici. Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, membru în facțiunea Ciolacu, a ieșit ieri la atac, spunând că Teodorovici este o "calamitate". 

"Teodorovici este un aventurier politic, incapabil să se gândească la PSD şi la colegii lui. El nu este un social-democrat autentic. A fost o calamitate atunci când s-a aflat la conducerea partidului fiind preocupat doar de funcţii", a spus Paul Stănescu.

"Nu a ajutat cu absolut nimic primarii PSD, ba mai mult nu le-a dat banii promişi pentru proiecte cât a fost ministru al Finanţelor", a mai declarat Paul Stănescu pentru Mediafax.

Câteva ore mai târziu, baronul PSD de Neamț, Ionel Arsene "Ciorăpel", l-a catalogat pe Paul Stănescu tractorist, spunându-i că formațiunea politică din care face parte "e un tractor cam mare" pentru el, în timp ce "Teodorovici este un politician din noua generație, capabil să înțeleagă că vechile metode de a face politică nu mai dau rezultate".

Arsene, pe Facebook: "Întotdeauna am urât să văd cum oameni care fac parte din aceeași echipă preferă bălăcăreala sau să își spele rufele în public.

Nici măcar nu mai e vorba despre cât de bun e unul sau celălalt, pentru că asta se poate ușor vedea. E despre a fi bărbat și despre a avea curajul de a-ți exprima nemulțumirile verde în față. Este despre a fi capabil să recunoști când alții sunt mai buni, fără să încerci să îi discreditezi public și să te folosești de metode specifice vechii Securități pentru a-ți crea posibile avantaje.

Paule, îți spun eu că Eugen Teodorovici este un politician din noua generație, capabil să înțeleagă că vechile metode de a face politică nu mai dau rezultate. Acțiunile lui de a face opoziție reală la actuala putere liberală, care a prăbușit România, sunt ceea ce așteaptă cu adevărat oamenii.

Cât despre alegerile interne, părerea mea este că ar trebui să mai ai puțină răbdare și, în loc să îți critici public colegii de partid, mai bine să arăți tu cu ce ești mai bun, ce te face pe tine să fii o alternativă, deși știi și tu prea bine că PSD e un tractor cam mare".

Lui Arsene i s-a alăturat și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc (membru PSD Neamț), acesta precizând că Ciolacu și Stănescu sunt exponenții unui "plan de preluare-predare a partidului".

Cuc, pe Facebook: ”𝐃𝐚𝐜𝐚 𝐧𝐮 𝐚𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐚𝐥 𝐭𝐚𝐮, 𝐚𝐥𝐭𝐢𝐢 𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐝𝐞 𝐢𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐫”

🛑 Când simți că pierzi controlul, ataci public fără să te uiți în jurul tău. Paul Stanescu & Co s-au trezit șefi peste Partid și se cred atotputernici. Când un membru PSD își permite să aibă propria opinie, să nu fie de acord cu Paul Stanescu & Co, devine ”un aventurier politic” care e ”preocupat doar de funcții”.

🛑 Se spune că în politică scopul scuză mijloacele, însă ceea ce face actuala conducere interimară nu mai are niciun scop. Sau poate singurul scop este unul pe care îl știu doar ei și se pare ca o mare parte a partidului nu îl prea înțelege.

🛑 În urmă cu un an, Paul Stănescu susținea că ”trebuie să lăsăm tinerii în fruntea partidului”. Bineînțeles, atunci nu știa încă de planul de preluare-predare a partidului, iar acum folosește aceleași metehne vechi pentru a-și păstra funcția luată nedemocratic. Mă întreb cine sunt tinerii ăștia liberi care au preluat partidul? Paul Stănescu & Co?

🛑 Actuala conducere PSD trebuie să înțeleagă că oamenii s-au săturat de aceleași fețe, e momentul ca în PSD să vină oameni cu experiență politică și cu o viziune nouă. E nevoie de un congres corect, democratic, cu dezbateri reale și critici constructive".

De altfel, amintim că fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a spus că Eugen Orlando Teodorovici trebuie neapărat să candideze pentru șefia partidului, lansând la rândul său o serie de atacuri la actuala conducere interimară. 

CITIȚI ȘI: Sânge în PSD: Orlando Teodorovici candidează la șefia partidului și vrea capul lui Marcel Ciolacu! Isteriile lui Codrin Ștefănescu

CITIȚI ȘI: Disensiuni în PRM-ul din PSD. Codrin Ștefănescu divorțează politic de Olguța: "Gata! Drumurile noastre s-au despărțit!"