Masacrul de la Săpoca. Decizia care i-a salvat viața unui tânăr: a refuzat să se interneze în salonul groazei, în ciuda presiunii puse de personalul spitalului

Un tânăr de 25 de ani din Buzău putea sfârși și el la Spitalul Săpoca, ucis de odiosul criminal al celor cinci pacienți. 

Concret, tânărul relatează pentru publicația ReporterBuzoian.ro că a fost internat inițial la secția de neurologie a Spitalului Săpoca în data de 3 august 2019. Tânărul suferă de scleroză multiplă. Pe 13 august, acesta a fost mutat fără vreo motivație la secția de psihiatrie a spitatului chiar în salonul 206, locul unde, pe 15 august, urma să fie internat criminalul. 

Pus să semneze fișa de internare la psihiatrie, tânărul a refuzat, iar această decizie, întrucât nu exista vreun motiv să fie internat la acea secție, pare să-i fi salvat viața. Tânărul a fost luat pe sus de personalul medical și dus în camera de izolare în niște condiții mizerabile: 

"Dacă semnam foaia, acum eram mort. Dar pentru că am refuzat, m-au dus la izolare. Izolarea este o cameră de 2/2, încuiată, fără ferestre, plină de mucegai și cu un singur pat. Două ore m-au ținut acolo, până au venit părinții să mă ia acasă", povestește acesta.

CITIȚI AICI ARTICOLUL COMPLET