Meditatoarea Veorica. Fosta premieră de paie se laudă că a predat matematica PSD unor copii. Nu le-a luat niciun ban atunci, dar acum vrea să le ia viitorul!

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că dat meditaţii gratuite la matematică, pe vremea când era profesoară, copiilor unor prieteni şi unor copii care nu aveau posibilităţi materiale, relatează agerpres.ro.

"Am dat meditaţii, dar copiilor unor prieteni, la matematică, dar niciodată ca să cer bani, din dorinţa de a-mi ajuta prietenii, de a ajuta copiii prietenilor am făcut acest lucru. Am mai dat meditaţii copiilor care nu aveau posibilităţi şi pentru că întotdeauna cred că trebuie să îi ajuţi pe cei care au nevoie de sprjinul tău. În chemam acasă la mine, în apartamentul din Videle", a spus Dăncilă la TVR în emisiunea lui Ionuț Cristache (fost Antena3), întrebată dacă a dat meditaţii pe vremea când era profesoară.

Sociologul și scriitorul Sebastian Lăzăroiu a taxat, pa paginsa sa de Facebook, cu ironie și umor declarația candidatei PSD: „Decât să dea meditații la matematică, nu mai bine lua la română?”

În altă ordine de idei, ea a spus că a preferat să nu prezinte opiniei publice ceasul despre care liberalii au afirmat că este foarte scump şi nu a fost trecut în declaraţia de avere.

"Acel ceas nu depăşeşte 5.000 de euro. Dacă arăt ceasul vor veni cu un alt scandal, măcar să-l rostogolească pe ăsta ca să ascundă laşitatea lui Klaus Iohannis. Vin ori cu cele patru case, ori cu ceasuri. Am ceasuri, dar nu sunt de firmă, sunt ceasuri pe care le-am asortat la rochia pe care o aveam, sau la costumul pe care îl aveam, ceasuri ieftine, pe care şi le poate permite orice om modest din această ţară. Pentru mine ceasurile nu reprezintă o pasiune", a afirmat ea.

Întrebată care era salariul lunar de europarlamentar, Dăncilă a spus 6.400 de euro.

"Era chiria care costa destul de mult, oricum rămâneau, nu am făcut un calcul lunar. Rămâneau nişte bani", a arătat aceasta.