Meleșcanu în țara lui Franț Țandără. Cel care ascunde crimele comuniștilor este mai vinovat decât criminalii comuniștilor?

Mă bucur nespus că pușlamaua Meleșcanu face, în sfârșit, obiectul unei anchete a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). E un securist împuțit (fost DIE), o relicvă care ar fi trebuit să zacă, de trei decenii, într-un tomberon uitat, în puroiul aferent, nu în funcții publice de cea mai mare importanță, plimbat de colo-colo mai ceva ca sfintele moaște.

E o rușine uriașă că România l-a avut ministru de Externe în formă repetată – nu cred că în UE mai existau deținători de portofolii similare care să fi slujit dictatori comuniști genocidari. Asta spune multe despre noi, cu sau fără PSD.

Și totuși nu pot să nu mă întreb: dacă IICCMER îl investighează pe Meleșcanu – aflat, ni se tot repetă, la un pas de o anchetă penală – pentru ascunderea la Viena, în 1989, a adevărului despre crimele regimului comunist din România, de ce nimeni, dar absolut nimeni nu desfășoară o anchetă care să-i vizeze pe ofițerii de Securitate care au trimis sute, mii de oameni nevinovați în anchete bestiale, în pușcării sau la moarte?

Numele lor se află la finalul dosarelor, iar crimele împotriva umanității nu se prescriu niciodată.  

Dacă marii criminali din anii '50 (și nu numai) au sucombat în huzur, îndopați cu pensii speciale și râzându-ne în față (Nicolschi, Enoiu, Mihai Patriciu, Pleșiță șamd.), mulți dintre tovarășii lor din anii '70-'80 o duc bine merci în prezent, sugând pensii la fel de speciale. Și încă există nume babane printre ei.

Cel care ascunde crimele comuniștilor este mai vinovat decât criminalii și brutele comuniștilor? E mai culpabil decât satrapii propriu-ziși ai poliției politice? Dacă da, care-i ”logica”? Întreb și eu.

Să vă dau un singur exemplu, deși lista e încă lungă: Marian Ureche, fostul șef al Securității București, o instituție eminamente criminală și abuzivă. Potrivit documentelor existente în arhive, Ureche (ce nume predestinat!) a aruncat în puşcărie nu mai puţin de 28 de oameni nevinovaţi doar într-un singur trimestru al anului 1983, din postura de coordonator al tenebroasei Operaţiunii “Eterul” (care țintea, în special, ”Europa Liberă”). Ureche a fost torționarul lui Ioan Petru Culianu. Obișnuia să-l telefoneze frecvent pe regretatul Vlad Georgescu (fostul şef al Secţiei române de la “Europa Liberă”), în puterea nopţii, pentru a-l înjura şi a-l ameninţa cu moartea.  

Întreb, nu dau cu piatra: de ce este nevoie ca IICCMER să desfășoare o anchetă și în cazul securistului Ureche? S-ar fi mișcat ceva, s-ar fi urnit vreo hârtie dacă ar fi fost președinte la Senat?

După '89, același Ureche a ajuns general SRI, a dat tunuri peste tunuri, a ascultat în draci telefoane, a fost implicat în mineriade și în acțiunile menite să distrugă partidele istorice, pentru ca finalmente Ion Iliescu, Adrian Năstase și Rodica Stănoiu (aka ”Sanda” a Securității) să-l recompenseze cu funcția de șef al SIPA, adică poliția politică a PSD.

Este cât se poate de evident că într-o țară normală cu instituții funcționale Marian Ureche ar trebui să facă obiectul unei anchete a Parchetului Militar, care să demanteleze acţiunile de poliţie politică ale SIPA, dar şi rolul pe care securistul l-a jucat la începutul anilor ’90, când, reactivat la vârful SRI, s-a implicat în numeroase acțiuni și afaceri reprobabile.

Și totuși, ce așteptări mai poți avea într-o țara unde securiștii care l-au asasinat pe Gheorghe Ursu au fost achitați de instanță?

P.S. Franț Țandără a fost un torționar comunist odios, care a mărturisit public că a săvârșit, la ordinele Securității, peste o sută de crime abominabile. Avea să moară în patul său, fără ca numeroasele autorități abilitate să miște vreun pai sau să-l întrebe ceva, orice, deși chiar Țandără a solicitat personal, în repetate rânduri, să fie tras la răspundere în instanță pentru crimele în masă comise. Repet: peste o sută! La care se adăugau multiple alte blestemății.

În ce țară normală din lumea asta mai este posibil așa ceva? Și cine a fost mai bolnav, Franț Țandără, sau instituțiile care i-au refuzat condamnarea?