Membru al CNA, atac tip Antena 3 și AMENINȚĂRI la adresa lui Iohannis

Un fost angajat al trustului Intact, controlat de familia lui Dan Voiculescu, Radu Herjeu, azi membru al CNA, l-a amenințat pe președintele Iohannis că îl dă în judecată.

„Președintele țării minte și asta nu are nicio scuză, chiar dacă, presupun, a fost mințit la rândul său de consilierii și politrucii din jur. O să încep cu cea mai gravă acuzație, la care mă gândesc foarte serios dacă nu cumva ar trebui să răspund cu o plângere în justiție. Îl somez pe președintele țării să prezinte dovada existenței ordinului lui Dragnea și a ajungerii lui la membrii CNA vizați de comentariile sale, implicit la mine”, a scris Herjeu pe Facebook.

Izbucnirea sa vine după ce Iohannis a spus că Dragnea a dat ordin la CNA să blocheze referendumul.

Herjeu l-a mai acuzat pe Iohannis că „nu are habar de legea audiovizualului”, că „are probleme cu nuanțele Constituției” și că a atacat în mod „politicianist” CNA-ul.

Radu Herjeu a ajuns în CNA cu susținerea grupurilor parlamentare ale PSD.