Minciunile BOTOXATEI de la INTERNE, desființate de un important demnitar european


Minciunile BOTOXATEI de la INTERNE, desființate de un important demnitar european

Ministrul de Interne Carmen Dan a avut, joi, la reuniunea Consiliului JAI de la București, o apariție mincinoasă din toate punctele de vedere. Nu doar la nivel de trasături fizice, puternic modificate cu ajutorul machiajului excesiv și al unor brutale și nereușite intervenții estetice, ci la și la nivel de declarații care au fost repede desființate de un important demnitar european.

Astfel, secretarul german de stat pe lângă ministrul federal al Internelor Stephan Mayer a precizat că subiectul Schengen nu a fost introdus de președinția română pe agenda Consiliului JAI, contrazicând flagrant declarația fidelei lui Liviu Dragnea, care fix asta declarase în fața presei.

„Am inclus pe agenda noastră această temă foarte importantă nu doar pentru că este o temă de interes pentru România şi Bulgaria, ci şi pentru că ea se referă şi la alte aspecte importante, cum ar fi menţinerea controalelor la frontierele interne pentru perioade lungi de timp“, a spus Carmen Dan.

„Subiectul includerii României și Bulgariei în spațiul Schengen nu este pe agenda oficială a acestei reuniuni informale. Nu a fost inclus pe agendă de președinția română“, a declarat pentru Europa liberă Stephan Mayer.


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.