Mineriada KGB: cum s-a IMPLICAT Rusia în violentele evenimente din ianuarie-februarie 1999 EXCLUSIV

Se împlinesc 20 de ani, zilele acestea, de la violentele evenimente din ianuarie-februarie 1999 – cunoscute sub denumirea de ”Mineriada a V-a” –, evenimente care au înspăimântat Europa și au deturnat România de la parcursul firesc, democratic, întârziind cu ani buni aderarea la NATO și integrarea europeană, fapt ce a comportat consecințe dezastruoase pentru țara noastră, urmări pe care încă le resimțim.

Podul.ro vă prezintă o parte dintre concluziile rechizitoriului ”Mineriadei a V-a” – vă amintim că dosarul a fost instrumentat, la vremea respectivă, de procurorii militari coordonați de colonelul Viorel Siserman, prim procuror al Parchetului Militar Cluj, care a desfășurat (2006-2007) cercetări vizând o serie de episoade aferente dosarului ”Mineriada”.

Inițial, ancheta fusese îngropată cu rapiditate, în perioada 2000-2004, când la Cotroceni a revenit fostul nomenklaturist Ion Iliescu, iar la Palatul Victoria s-a instalat Adrian Năstase, părintele baroniadei PSD, care a numit-o la butoanele Justiției pe puțin spus controversata Rodica Stănoiu, informatoarea ”Sanda” a Securității.

Același regim Iliescu-Năstase avea să tergiverseze și să distrugă toate dosarele importante (care dor și în prezent) vizând Revoluția, Mineriada și, nu în ultimul rând, l-a făcut scăpat pe asasinul cu epoleți ai tinerilor Andrei Frumușanu și Aurica Crăiniceanu, cărora nu li s-a făcut dreptate nici până în zilele noastre, deși crima nu se prescrie niciodată.

De notat că ancheta privind Mineriada a V-a – care-i viza pe ”greii” mineritului românesc: Miron Cozma, Romeo Beja, Dorin Loiș, Vasile Lupu, Ionel Ciontu, Constantin Crețan, Gheiza Luka, Sterian Casapu și Ion Rușeț – a fost tergiversată și îngropată după 2007. Cu toate acestea, acuzațiile rechizitoriului sunt de o gravitate uriașă, așa cum veți observa din cele ce urmează.

Nici mai mult, nici mai puțin, procurorii militari susțin că Ambasada Federației Ruse la București a monitorizat îndeaproape – prin intermediul detașării de personal ”diplomatic” chiar în imediata proximitate a zonelor de conflict – desfășurarea violențelor, existând probe consistente în acest sens. Același rechizitoriu citează un raport SRI detaliat care avertiza că trei sindicaliști cu greutate în Valea Jiului – locotenenți ai lui Miron Cozma și instigatori ai minerilor – erau afiliați la sinecura comunistoidă <Asociația Internațională a Muncitorilor>, care desfășura o serie de activități subversive în țara noastră. Raportul SRI evidențiază și o serie de legături ale lui Miron Cozma cu Moscova, legături ce s-au intensificat în perioada ultimei mineriade, care – susțin procurorii militari – a avut o organizare paramilitară și a comportat caracterul unei violente tentative de lovitură de stat. Vă prezentăm, în cele ce urmează, o serie de pasaje sugestive preluate din rechizitoriu. A se observa că sferele de influență din jurul lui Miron Cozma  aveau ”drept scop crearea unui curent de opinie care se opune integrării europene, în general, şi integrării ţărilor est-europene, în special, în structurile euro-atlantice”.  

”Aşa cum rezultă din raportul SRI, Constantin Creţan, Ioan Ruşeţ şi Viorel Temelescu (foști lideri sindicali din anturajul lui Miron Cozma – n. red.) sunt membri ai Asociaţiei pentru Emanciparea Muncitorilor din România (cu sediul la Craiova), care este afiliată la Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cu sediul în Franţa). În cadrul acestei asociaţii funcţionează Grupul Comunist Internaţionalist care are membri şi în România, care sunt coordonaţi de către reporterul Florin Orban, lider de sindicat la Radio România (care i-a însoţit pe liderii sindicali menţionaţi mai sus în numeroase vizite pe care aceştia le-au făcut în străinătate fiind folosit ca translator pentru limba franceză). Grupul Comunist Internaţionalist are la bază teoria concepută şi dezvoltată de Marx, Engels, Lenin şi Troţki, care a servit, în 1938, drept suport constituirii Internaţionalei a IV-a comuniste (subordonată imperialismului sovietic). Internaţionala a IV-a a fost reactivată, în 1993, la Paris, pe baza aceleaşi doctrine.

Acest grup are drept scop crearea unui curent de opinie care se opune integrării europene, în general, şi integrării ţărilor est-europene, în special, în structurile euro-atlantice. De asemenea, acest curent de opinie este împotriva restructurării economiei libere. La respectiva doctrină, pe care liderii menţionaţi, precum şi Romeo Beja o definesc <cea de-a treia cale>, au început să adere ca simpatizanţi şi alţi sindicalişti. Pentru implementarea doctrinei în România, numitul Lucien Phillippe Gauthier (a răposat în 2018 - n. red.), preşedintele Asociaţiei Internaţionale pentru Emanciparea Muncitorilor, a făcut mai multe vizite în ţara noastră, cu precădere în Valea Jiului şi în judeţul Gorj, militând pentru realizarea unei unităţi europene a mişcării condusă de el.

În perioada evenimentelor din ianuarie 1999, Miron Cozma a primit un mesaj de la o organizaţie sindicală din Rusia, prin care era invitat să participe la o acţiune ce urma să se desfăşoare la Moscova, în luna martie 1999.

La data de 20 ianuarie 1999, în zona Horezu, a fost semnalat autoturismul CD nr. 156-170, despre care se susţine că aparţine Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

Autoturismul despre care se susţine că ar aparţine Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost semnalat în vecinătatea dispozitivului forţelor de ordine şi înainte de începerea <bătăliei> de la Costeşti. De acolo, ataşatul de presă al Ambasadei Rusiei la Bucureşti transmitea unele date.

În sfârşit, cu ocazia Congresului Muncitorilor din Franţa, care a avut loc în perioada 15 – 16.01.1999, Miron Cozma a primit o moţiune de susţinere a mişcării greviste ce avea loc în acele zile în Valea Jiului.

Din afirmaţiile lui Florin Orban rezultă că, în cazul în care ar fi fost decretată starea de urgenţă şi s-ar fi apelat la ajutorul armatei pentru restabilirea ordinii, Ambasada României de la Paris ar fi fost blocată de pichete aparţinând organizaţiei <Forces Ouvrieres>. Lucien Phillipe Gauthier a venit, de altfel, în România imediat după evenimentele din luna ianuarie şi a participat la şedinţa Consiliului de Coordonare al LSMVJ din 8 februarie 1999, ocazie cu care a adus felicitări liderilor de sindicat pentru felul în care au acţionat. Acesta a afirmat, printre altele, că: <suntem împotriva acordurilor internaţionale NATO, ONU, care nu reglează exact soarta poporului şi aceasta poate avea urmări nefaste. Suntem împotriva FMI care distruge în Europa mineritul şi siderurgia. Ce viitor are Europa prin distrugerea mineritului, dacă în această ţară erau 300.000 mineri din care s-au disponibilizat foarte mulţi>?”.

Mai mult chiar, procurorii militari susțin că pe 19 ianuarie 1999 – adică, chiar după ce gloatele de mineri spulberaseră primele baraje și detașamente ale forțelor de ordine – Miron Cozma a primit o serie de mesaje cifrate, chiar pe faxul Prefecturii din Târgu Jiu. ”Miron Cozma a primit câteva mesaje cifrate (unul dintre ele a venit de la un personaj care s-a recomandat <Dael> pe faxul Prefecturii din Tg. Jiu). Reproducem conţinutul acestor mesaje: DMU-GPX-HKY-ENV; DMU-GPX-NKY-ENV; AJS-AIS-DMU-GPX; HKY-ENV-Miron Cozma; DMU-GPX-HKY-ENV – cu specificaţia că acestea nu au putut fi decriptate. Instituţii abilitate ale statului au emis anumite ipoteze care confirmă organizarea paramilitară a <mişcării>, devenită, aşa cum s-a scandat la Tg. Jiu, <încă o revoluţie>”, se arată în rechizitoriu.

Dincolo de vătămarea corporală gravă a numeroși participanți la evenimente (cele mai multe victime au fost militari bătuți cu bestialitate, tâlhăriți sau sechestrați), dincolo de amplele devastări și de pagubele materiale deosebit de mari, procurorii militari susțin că Mineriada a V-a a pus în pericol siguranța națională a României, ”aducând imense prejudicii țării și punându-se în pericol însăși existența democrației și a statului de drept”.

 Vă amintim că Miron Cozma a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ ”Paul”. ”Luceafărul Huilei” obișnuia să-și toarne ortacii și să sesizeze poliția politică cu privire la ”problemele economice” din mină.