Ministerul de Finanțe a publicat cifrele DEZASTRULUI economic al guvernelor lui DRAGNEA

Ministerul Finanțelor nu a avut încotro și a publicat execuția bugetară (o puteți consulta AICI). Datele sunt dezastruoase, deficitul bugetului general consolidat a crescut cu 88,4% în primele 4 luni ale anului, până la 11,4 miliarde de lei, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creșterea deficitului vine în contextul în care cheltuielile de personal sunt și ele mai mari cu 26%.

Aceste date ne arată că situația a scăpat de sub control și că actualul Guvern va putea face față cheltuielilor numai prin împrumuturi! Informațiile sunt extrem de îngrijorătoare, existând riscul ca la finalul anului situația financiară a țării să se degradeze și mai mult și să se piardă de sub control  frâiele economiei. Riscul este ca, în cazul unei crize economice regionale sau globale, România să se întoarcă, pe fondul debandadei economice patronate de Guvernul PSD, la criza economică de acum un deceniu”, comentează datele senatorul PNL Iancu Caracota

El speră ca Guvernul Dăncilă să fie demis prin moțiunea de cenzură pe care a inițiat-o PNL: „Fac apel la celelalte partide din Opoziție, dar și la alți parlamentari nemulțumiți de derapajele Puterii, să se alăture PNL pentru a înlătura acest Executiv total nociv pentru România. Dacă această moțiune de cenzură nu își va atinge obiectivul, primii afectați vor fi românii și nicidecum cei care conduc acum România!”.

"Cea mai mare crimă pe care a făcut-o PSD-ALDE nu este împotriva justiției, ci împotriva economiei.

A apărut, cu mare întârziere, execuția bugetară pentru primele 4 luni ale anului. Strategia economică a PSD-ALDE nu s-a schimbat deloc. Creșteri uriașe de cheltuieli făcute toate pe datorie.

Au încercat să ia cât au putut din economia privată prin toate taxele pe care le-au introdus pe final de an, dar tot nu a fost suficient cât să acopere creșterile de cheltuieli.

Să înțelegem despre ce e vorba. Deficit = Datorie

Când statul nu mai are bani se împrumută. De aceea statul român se tot împrumută din ce în ce mai mult. Și din ce în ce mai scump.

Mulți ani de acum încolo vom plăti datoriile pe care ei le-au făcut în doar câțiva ani. După doar 4 luni din noul an, deficitul a crescut cu 88%. Este imens.

Prima prioritate economică a unei guvernări responsabile trebuie să fie stabilizarea cheltuielilor. Fără să ținem cheltuielile în frâu, vom continua spirala datoriilor și vom ajunge repede în situația Greciei”, a spus și deputatul USR Claudiu Năsui despre situația dezastruoasă a economiei României.