Ministrul autostrăzilor inexistente a ajuns la spital după un grav accident rutier


Ministrul autostrăzilor inexistente a ajuns la spital după un grav accident rutier

UPDATE

Conform unor surse medicale, ministrul Transporturilor a suferit o fractură la o mână şi va rămâne internat.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost transportat la Spitalul Floreasca, după ce, luni dimineață, mașina în care se afla a fost implicată într-un grav accident rutieri, în Capitală.

Potrivit digi24.ro, Cuc se deplasa spre sediul Guvernii. În urma accidentului, el a acuzat dureri la spate şi la mâna stângă. Din acest motiv s-a dus la Spitalul Floreasca pentru un control medical.

O simplă tamponare”, au precizat reprezentanții ministerului Transporturilor, deși din imaginile prezentate de de digi24, mașinile par avariate serios. Șoferii au incheiat pe cale amiabilă acest incident.

La volanul mașinii ministerului Transporturilor era șoferul de la minister, iar Cuc nu a pățit nimic grav. Cu toate acestea, potrivit unor surse medicale, ministrul Transporturilor a ajuns deja la Spitalul Floreasca, unde va rămâne internat 24 de ore.

Un reprezentant al ministerului Transporturilor a precizat pentru Știrile Pro TV că ”Ministrul Transporturilor nu conducea respectivul autoturism. Instituțiile abilitate desfășoară cercetări cu privire la circumstanțele producerii evenimentului respectiv”.

”În jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier la intersecția dintre Str. Alexandru Ioan Cuza și Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate 2 autoturisme in mișcare si 4 staționate. În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager intr-unul dintre autoturisme.

Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testați, rezultatul fiind 0”, au precizat reprezentanții poliției rutiere. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.