Mircea Drăghici, fostul trezorier inculpat al PSD, părăsește partidul: "Activitatea politică este un capitol închis"


Mircea Drăghici, fostul trezorier inculpat al PSD, părăsește partidul: "Activitatea politică este un capitol închis"

Fostul trezorier al PSD în epoca lui Liviu Dragnea, deputatul Mircea Drăghici, a declarat că demisionează din PSD și urmează să activeze ca deputat neafiliat până la finalul mandatului.

"Am analizat cu multă responsabilitate situaţia politică actuală, PSD se află în reconstrucţie şi, pentru a întări parcursul pe care actuala conducere şi-l doreşte, am hotărât sa iau o decizie radicală. Având în vedere problemele cu ecouri publice din trecut, precum şi starea mea de sănătate, astăzi am demisionat din PSD şi am comunicat acest lucru domnului presedinte Marcel Ciolacu şi domnului secretar general Paul Stănescu, cărora le-am precizat şi dorinţa mea de a continua ca deputat neafiliat", a scris Drăghici pe contul său de Facebook. 

Fostul trezorier pesedist a anunțat, totodată, că va renunța la politică după trei mandate de deputat din partea PSD Argeș: 

"Pentru mine, activitatea politică este un capitol închis. Ţin să mulţumesc tuturor colegilor de la nivel naţional şi din Argeş, pentru cei 23 de ani de convieţuire ca într-o familie!"  mai spune el în postare. 

Fostul trezorier al PSD a fost trimis în judecată pentru delapidare și folosirea subvențiilor publice cu alte scopuri decât acelea pentru care au fost aprobate, procurorii DNA descoperind că, în perioada 15 februarie 2018 - 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, ar fi utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera din București.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.