Misterioasa și influenta doctoriță Turkes Ablachim, sfetnicul de taină al Gabrielei Firea. Ea este adevărata șefă a ASSMB și cea care dictează soarta spitalelor de stat din București

Pe 8 mai, anul curent, într-o postare pe Facebook cu multe poze și cu ea însăși zâmbitoare în prim plan, primărița Gabriela Firea o aniversa călduros și cu adâncă recunoștință pe doctorița Turkes Ablachim, directorul medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), un nume cheie în șirul lung al ilegalităților și fraudelor care par să se fi comis în interiorul instituției sau cu concursul acesteia.  

Numele doctoriței Turkes Ablachim a fost pronunțat cu ocazia dezvăluirilor făcute, pentru Libertatea, de fostul director juridic al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București, Lavinia Coțofană, revocată din această funcție subit din ordinul Gabrielei Firea, care a evidențiat detaliat aranjamentele și intevențiile în vederea ocupării unor posturi cheie în ASSMB, cum este cel de director medical, de exemplu: ”Am primit sub nas să semnez o delegare în urma detașării pe funcția de director medical a dnei Turkes. Am cerut actele care stau în baza ei. Am primi explicația: ”Este pentru doamna Turkes, ce nu înțelegi să semnezi?” Am insistat că vreau actele. Am primit o altă decizie în care apar și drepturile ei salariale, 25.466 lei, în condițiile în care grila ASSMB este la 13.000 de lei. Maximul pentru un doctor este 15.000”. Lavinia Coțofană a mai precizat că a fost revocată fără să-și dea acordul pentru delegarea lui Turkes, subliniind că, din punctul ei de vedere ar fi vorba de un grup infracționat organizat.

Din cine este constituit acesta nu este prea clar, dar apropierea dintre Gabriela Firea și doctorița Turkes Ablachim a mai fost în atenția presei cu ocazia scandalului de acum doi ani de la Spitalul Colentina, când managerul de la acea vreme, dr. Bogdan Andreescu, în al cărui mandat instituția sanitară cunoscuse o redresare fără precedent, a fost demis subit cu minciuni sfruntate pe care primărița Bucureștilor le-a aruncat fără jenă în spațiul public.

De atunci și până în prezent, managementul Spitalului Colentina a fost pasat de la un fidel la altul, după cum au înclinat și cerut-o interesele diverselor grupări și grupuri de interese care căpușează sistemul sanitar pe mână cu Firea sau având oricum mână liberă totală de la ea în acest sens.

Una din grupări, așa zisă a celor trei UMF-iști, este formată, potrivit unui articol publicat de Evz.ro în mai 2017,  din prof. dr. Dan Gheorghe, prof. dr. Sorin Țiplica și conf. dr. Bogdan Mateescu....soțul doamnei doctor și director Turkes Ablachim, cea despre care Firea scrie pe Facebook, din toate sârmele, că este „o doamna în adevăratul sens al cuvântului, un om de cuvânt și un profesionist desăvârșit de al cărei nume se leagă o serie de inițiative în premieră ale Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București”. Rar o vezi pe Firea ploconindu-se în asemenea hal în fața cuiva. 

Soțul indispensabilei doamne Turkes, Radu Bogdan Mateescum este șeful Secției Gastroenterologie la Spitalul Colentina și are un cv interesant, consistent spre deosebire de soție care, deși ocupă o funcție publică, l-a ascuns bine de tot, cel mai probabil în sertarul în care a fost aruncată și plângerea către DNA formulată de către Lavinia Coțofană și înaintată conducerii ASSMB în situația fraudelor de la Spitalul Gomoiu. Detalii AICI despre felul incalificabil în care a fost revocată Lavinia Coțofană în toiul dezvăluirilor de presă pe acest subiect. 

Dacă Lavinia Coțofană spunea despre Turkes că ar fi, de fapt, adevăratul șef al ASSMB, Evz.ro dezvăluia că Firea are o mare slăbiciune pentru acest cadru medical pe care l-a promovat din simplu medic la Policlinica Washington și apoi la Spitalul Orășenesc Voluntari, în funcția de director medical la ASSMB. Este omul fără de care Gabriela Firea nu ia nicio decizie în privința spitalelor din rețeaua Primăriei. 

Despre încrengătura de interese care a dus la înlăturarea din funcția de manager al Spitalului Colentina de la acea vreme, dr Bogdan Andreescu, puteți citi pe siteul EVZ.ro.

Și PODUL a scris relativ recent despre războaiele din prezent de la Spitalul Colentina unde salariile sunt uriașe, iar pacienții prost tratați, infectați cu bacterii și alte minuni intraspitalicești și unde recent, colac peste pupăză, a  mai aterizat și un nou manager-catastrofă, tot din ograda lui Firea - Remus Gabriel Mihalcea, neica nimeni de prin județul Argeș ale cărui prime măsuri aberante, abuzive și chiar ilegale, după unele păreri, au agitat din nou apele și așa tulburi ale spitalului.

În rest, pe siteurile oficiale ale instituției care o plătește regește din banii bucureștenilor nu apare nimic, nici măcar o propoziție simplă, despre studiile, pregătirea și competențele indispensabilei doamne doctor Turkes.