Misteriosul partid de rezervă al lui Nicușor Dan. Care e treaba cu UFL? Jurnalist: „Plecați, nene, toți ăștia cu Nicușor din USR și faceți-vă alt partid, că e deja plictisitoare dileala asta”

Candidatul independent la Primăria Capitalei Nicușor Dan, susținut de USR, a confirmat existența unei formațiuni politice - Uniunea Forțelor Locale (UFL) - înființate de trei doamne în urmă cu un an, „care s-au arătat dispuse să colaboram în ipoteza în care acest vehicul politic îmi este necesar”.

„Este un partid politic constituit în urmă cu un an de trei persoane care îmi sunt apropiate și care s-au arătat dispuse să colaboram în ipoteza în care acest vehicul politic îmi este necesar”, a detaliat Nicușor Dan, într-un comunicat remis presei marți.

Fostul președinte al USR, Nicușor Dan, spune că rămâne candidat independent și încearcă să explice contextul în care s-a ajuns să fie invocată intrarea sa în UFL: reproșul pe care președintele PLUS, Dacian Cioloș, i l-ar fi adus că, prin candidatura sa de independent, nu poate funcționa ca locomitivă pentru consilierii alianței USR-PLUS în eventualitatea în care aceasta l-ar susține.

„Dacian Cioloș și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu o eventuală susținerea a mea, pentru că, fiind candidat independent, pe buletinul de vot nu apar în dreptul Alianței USR-PLUS și astfel nu „trag” lista de consilieri ai celor două partide. I-am explicat că există acest partid, UFL, în care mă pot înscrie și care poate fuziona cu Alianța USR-PLUS, astfel încât, fără a fi membru USR sau PLUS, numele meu să apară pe buletinul de vot în dreptul Alianței”, a explicat Nicușor Dan pentru Digi24.ro.

„În concluzie, vorbim de o soluție tehnică la o problemă tehnică”, a mai precizat Nicușor Dan.

Uniunea Forțelor Locale a fost înființat în urmă cu un an de Nicoleta Teodorescu, Elena Victorița Enescu și Alina Dimache.

O explicație oarecum similară, dar mai amănunțită oferă și jurnalistul Sebastian Zachmann pe pagina sa de Facebook:

„De ce și-a făcut Nicușor Dan partid de rezervă

Principalul reproș pe care l-a primit Nicușor Dan din partea PLUS e că, din postura de candidat independent la Primăria Capitalei, nu poate să susțină și o listă de consilieri generali. Candidatul independent e singur-cuc. CCR nu permite listă de candidați independenți pentru Consiliul General. Nicușor Dan a venit cu soluția: ca să tracteze electoral și o listă de consilieri, se înscrie, doar pentru câteva zile, formal, într-un partid obscur (UFL), creat de apropiații săi anul trecut. Astfel, USR-PLUS încheie o alianță cu UFL, iar Nicușor Dan apare pe buletinul de vot cu o listă de consilieri în spate (ai USR-PLUS). Potrivit sondajelor comandate atât de Vlad Voiculescu, cât și de Nicușor Dan, o listă de consilieri condusă de Nicușor Dan ar scoate cu vreo 8% mai mult decât o listă condusă de V. Voiculescu, dar asta e o altă discuție. Mă întorc la faza cu partidul. O să întrebați: de ce nu se înscrie Nicușor Dan direct în USR sau în PLUS dacă tot vrea susținerea Alianței?

Pentru că Nicușor Dan vrea și susținerea PNL, iar postura sa de independent îi oferă o șansă în plus – deși mică- să fie ales și de liberali drept candidat pentru Capitală. E clar că PNL își dorește să aibă propriul candidat – e la guvernare, scorul lui Iohannis a ridicat filiala București etc- însă totul depinde de sistemul electoral. Dacă vor fi două tururi, fiecare partid merge cu candidatul său, Nicușor merge singur și vedem cine intră în turul doi cu Firea. Dar dacă rămân alegeri într-un singur tur, dreapta trebuie să vină cu candidat unic, iar Nicușor Dan va pune pe masa negocierilor sondajele de opinie (unde e pe primul loc) și calitatea sa de independent, care are în buzunar un partid de rezervă pentru a rezolva problema listei pentru Consiliul General. Anul trecut, când BEC a respins, în primă fază, candidatura Alianței USR-PLUS, Nicușor Dan s-a reînscris în USR pentru câteva zile, ca, la nevoie, să semneze listele de candidați pentru europarlamentare. Acum, când Nicușor Dan vine cu o soluție la fel de pragmatică, unii din USR îi sar la beregată.”

Un comentariu mai plastic, dar mai aproape de situația reală și tensiunile, aparent interminabile, din cadrul USR are și jurnalistul de investigații Ovidiu Vanghele care crede că susținătorii lui Nicușor Dan ar trebui să părăsească USR și să-și facă un alt partid:

„Inteleg “twistul” strategic al lui Nicușor Dan in legatura cu noul partid secret pana de curand, am citit cea mai clara explicatie pe subiect la Sebastian Zachmann, banuiam, acum imi e clar.

Totusi, oamenii simpli cred ca deja se intreaba cum dracu’ merge omul Nicusor prin oras si spune ca e “candidat independent sustinut de USR” cand lui pare ca-i e atat de scarba de USR incat mai bine-i tai o mana decat sa se intoarca in acel partid, oricum ar fi el azi.

Pai, tati, ti-e scarba, nu te duce! Ca plm, na, nici io nu ma duc unde se canta manele, de exemplu, da’ cum crezi tu ca vor crede oamenii simpli ca va functiona “sprijinul” USR pentru tine dupa alegeri, in cazul in care vei castiga?

Cum or ajunge oamenii astia sa se urasca asa de tare incat sa nu mai poata sta la masa, dar, pe de alta parte, sa considere ca e ok sa-i mai lege ceva institutional?! Inteleg importanta discutiei, negocierii, inteleg ce inseamna politica, inteleg tot, da’ mna, cred ca de la un punct incolo trebuie sa tai.

Plecati nene toti astia cu Nicusor din USR si faceti-va alt partid, ca e deja plictisitoare dileala asta. Rupeti pisica si gata, pa! Si, prognozez eu, peste un an-doi, cel putin unul din grupurile astea doua va fi istorie.

Serios, v-ati facut destul de basme, nu faceti decat sa va spurcati intre voi, sa va dati la oase, sa va certati prin sedinte, sa astea, nu credeti ca e destul?

(Oricum, cel mai probabil, tampenia voastra va face imposibila ajungerea la un candidat comun chiar si intre voi, nu mai zic de peneleu. Frustrant pentru noi, rusinos pentru voi. Niste snowflakes cu basini in cap toti, asta sunteti.”