Motivele din spatele atacurilor asupra lui Kovesi: fosta șefă DNA, candidatură pentru Parchetul European

Fosta şefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind în plină desfășurare la nivelul Comisiei Europene.

Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, va investiga infracțiunile care aduc prejudicii bugetului european, în cazurile de fraudă sau corupție, ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro, informează G4media.ro.

De asemenea, avertizează jurnaliștii, candidatura lui Kovesi ar putea fi boicotată, cu atât mai mult cu cât atacurile la adresa ei s-au intesificat în ultima perioadă:  

Sebastian Ghiță a anunțat deja că a depus o plângere penală împotriva Laurei Codruţa Kovesi, la Secţia Specială, pentru anchetarea magistraţilor, acuzând-o că i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

Fundația FACIAS, controlată de Dan Voiculescu, a anunțat duminică, într-un comunicat, că a sesizat Secția pentru Magistrați ”cu privire la faptele fostului procuror șef DNA, Laura Codruța Kovesi, de divulgare de informații secrete de serviciu.”

FACIAS a solicitat procurorilor ”să verifice scurgerile de informații în presă prin care jurnaliștii de la Evenimentul Zilei primeau date nepublice din anchetele penale.”

Tot duminică, Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) a anunțat că va cere Ministerului Educaţiei anularea deciziei de neplagiat şi retragerea a titlului de doctor, ”acordat în condiţii nelegale”, fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Reprezentanţii GRAUR, asociație condusă de Dorin Isoc, susţîn că după un an de cercetări „sunt în măsură să confirme că există toate argumentele factuale care permit concluzia că teza este plagiată”.

În prezent se desfășoară selecția pentru funcția de șef al parchetului european. Urmează apoi procedura de selecție a procurorilor europeni. Procedura n-a fost încă demarată, ea urmând să se desfășoare la nivel național.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în iulie, despre o eventuală candidatură a fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror la Parchetul European, că de principiu nu poate recompensă pe cineva pentru greşelile pe care le-a făcut, adăugând că, totuşi, această nu poate fi scoasă automat din cursă.