Mutare importantă pe scena politică din Moldova: Jurnalistul Vlad Țurcanu a fost ales președintele Partidului Popular Românesc


Mutare importantă pe scena politică din Moldova: Jurnalistul Vlad Țurcanu a fost ales președintele Partidului Popular Românesc

Mutare importantă pe scena politică de peste Prut. Jurnalistul Vlad Țurcanu a fost ales președintele Partidului Popular Românesc, denumit anterior Partidul Liberal Reformat (PLR). În trecut, Țurcanu a fost și purtător de cuvânt și consilier pentru comunicare al președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Tatiana Potâng, reprezentanta PLR, a declarat într-o conferință de presă că până în prezent nu s-a reușit unificarea forțelor unioniste, astfel încât s-au decis schimbări în statutul partidului, iar dezideratul formațiunii este reîntregirea neamului românesc.

Vlad Țurcanu a spus că partidul va promova o politică pro-românească echilibrată dar fermă, pentru a apăra interesele legitime ale populației majoritare. Totodată, el a anunțat că își dorește consolidarea unui un pol politic românesc distinct.

„Fără o relație cu România, în materie de politică externă, de proiecte economice, culturale, educaționale, de infrastructură, nu putem avea un parcurs fericit pentru R. Moldova, susține Vlad Țurcanu”, potrivit Radio Chișinău

Partidul Popular Românesc a anunțat că va participa la alegerile parlamentare noi și la cele locale generale din 20 octombrie, iar în curând vor fi făcute publice și candidaturile PPR.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.