Nebunia unui infractor. 800 de autocare PSD la IAȘI. Mulți dintre oameni au fost mințiți că merg într-un pelerinaj la moaște

Numeroși bucureșteni, printre care și actorul Marius Manole, au pornit către Iași, cu avionului sau pe autostrăzile inexistente, pentru a protesta împotriva lui Liviu Dragnea, liderul mafiei politice care slăbește instituțiile statului pentru a-și putea rezolva mai ușor problemele din justiție.

Deși i s-a solicitat în numeroase rânduri să renunțe la miting și la ocuparea principalului oraș al Moldovei într-o zi cu semnificație specială (9 mai - Ziua Europei), liderul PSD nici nu a vrut să audă, mai ales că ultima sa prezență la Iași, pe 20 aprilie, a fost o dură lovitură de imagine, fiind nevoită să părăsească Teatrul Luceafărul pe ușa din dos, într-un cor de huiduieli.

Ba dimpotrivă, veștile despre o contramanifestație l-au întărâtat și mai tare, provocându-i o reacția dementă: „Foarte bine, înseamnă că s-ar putea să apară contramanifestaţii şi sâmbătă la mitingul de la Iaşi. Dacă aşa vor să se joace în campanie, aşa o să jucăm în această campanie. Adică să nu creadă Iohannis şi slugile lui că numai ei au dreptul să urle sau să ţipe. O să lăsăm şi noi oamenii noştri, care sunt foarte nervoşi, să facă contramanifestaţii. Nu mă aştept să înţeleagă mesajul ăsta nici el şi nici măscăricii lui”. 

Deputatul Costel Alexe, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD va aduce la mitingul de joi de la Iaşi oameni din toate judeţele Moldovei, cu peste 800 de autocare şi microbuze, în condiţiile în care în această regiune nu există infrastructură şi guvernanţii ultimilor ani nu şi-au respectat promisiunile în acest sens.

Liderul PNL Iaşi a criticat faptul că de la an la an în Moldova creşte rata accidentelor grave şi, implicit, numărul morţilor şi răniţilor. Conform declaraţiilor sale, zona de est a României este cea mai periculoasă regiune a Uniunii Europene din punct de vedere al siguranţei rutiere, iar această situaţie este mult mai gravă decât în vestul ţării sau în zonele în care infrastructura rutieră este modernizată, informează agerpres.ro.

"Viaţa participanţilor la trafic este pusă în primejdie de starea proastă a drumurilor şi infrastructura rutieră subdimensionată, incapabilă să preia în siguranţă volumul traficului rutier. De prea mult timp Moldova aşteaptă să fie tratată cu demnitate şi respect în timp ce tot mai multe familii sunt distruse în accidentele rutiere de pe drumurile Moldovei: peste 2.000 de oameni au murit şi au fost grav răniţi peste 9.200 de oameni în cele 9.700 de accidente grave înregistrate de Ministerul de Interne. Practic, putem spune că în ultimii ani o comună a dispărut de pe hartă", a mai precizat Costel Alexe.

În rețelele de socializare, aproape 10.000 de persoane și-au anunțat intenția de a participa, în Piața Unirii, la o acțiune de protest îndreptată împotriva liderului mafiei.  

Deputatul USR Iulian Bulai, de loc din județul Neamț, acuză PSD că folosește resurse publice pentru organizarea mitingului de la Iași și că, printre altele, partidul ar sponsoriza excursii la Iași în care oamenii sunt atrași sub pretextul că vor fi duși la moaștele Sf. Parascheva.

„PSD umilește oamenii din instituțiile publice ducând-i cu forța la mitingul de la Iași. Consiliul Județean Neamț fură din banul public pentru a-l salva pe Dragnea.

Cazul Neamț: firma de transport local din Piatra Neamț – SC Troleibuzul SA aflată in subordinea CJ Neamt (condus de baronul PSD Ionel Arsene) anunță că mâine, mai multe autobuze intră de urgență într-o verificare tehnică.

Este un fals: surse din firmă (angajați și șoferi) au confirmat că mâine vor pleca la Iași 10 autobuze pentru miting (dintre care 4 sunt autobuze noi). Pe banii nemțenilor. Este o mare bătaie de joc la adresa nemțenilor și românilor. Banul public este în interesul cetățeanului, nu al partidului PSD.

Mai mult: instituțiile publice controlate de PSD au cota anume de persoane pe care trebuie să le aducă pentru miting. Anumiti agenții economici care au legatura cu statul au si ei cotă de participare. Tot ei suporta și cheltuielile aferente transportului și șederii la Iași.

În multe comune pesediste din Neamț, preoții anunță excursii gratis la Sf Parascheva. Sponsorizate de PSD.

O țară întreagă trebuie să știe că moldovenii de bună credință se opun abuzurilor de mai sus și că mâine la Iași vom apăra Moldova”, scrie Iulian Bulai într-o postare pe Facebook.

Viorica Dăncilă nu va fi alături de Liviu Dragnea la mitingul PSD de la Iași, din 9 mai, a anunțat, marți seara, la B1 TV, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, care a precizat că premierul „are alt program”, pentru că i-a adresat o invitație să viziteze județul, în urma inundațiilor produse de ploile abundente din aceste zile.

Nu cred că doamna Dăncilă va fi prezentă la Iași, dat fiind faptul că are alt program. Dacă e să vă dezvălui toată povestea, în Vaslui au fost niște ploi abundente, s-au produs niște inundații și evident avem nevoie de sprijin pentru a repara multe lucruri și i-am adresat doamnei Dăncilă o invitație să viziteze județul Vaslui”, a detaliat Dumitru Buzatu.

Potrivit siteului stiridecluj.ro care citează surse politice, premierul Viorica Dăncilă se va afla, joi, într-o vizită la Cluj-Napoca.

La ora 13.00, Viorica Dăncilă ar trebui să fie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, la ora 14.00 la Spitalul de Oncologie din Cluj-Napoca. Premierul ar urma să se întâlnească apoi cu medicii la Universitatea de Medicică și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”. Presa nu va avea acces deloc.

Premierul va discuta puțin cu mass-media abia după.

La Cluj-Napoca, premierul va fi însoțit de ministrul Sănătății Sorina Pintea și celebrul ministru al Agriculturii, Petre Daea. De la Cluj, oficialii vor merge vineri la Arad și Timisoara, iar duminică la Certeze, la Sambra Oilor.

În rețelele de socializare au fost create evenimente de protest și împotriva premierului.

Actorul Marius Manole, la îmbarcare în avionul de Iași:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10219187133890971&set=a.2162031972136&type=3&theater