Nepăsare criminală. Jandarmi infectați cu SARS-CoV-2, trimiși de șefi în misiune, deși aveau simptome evidente


Nepăsare criminală. Jandarmi infectați cu SARS-CoV-2, trimiși de șefi în misiune, deși aveau simptome evidente

Sindicatul Europol publică confesiunea unui agent de poliție din Piatra Neamț care demască dezorganizarea, neglijența și nepăsarea de la vârful instituției care ar trebui să fie printre cele mai vigilente și mai eficiente în combaterea răspândirii noului coronavirus. Astfel, s-a ajuns în situația revoltătoare ca cei care au misiunea de a sancționa populația contravenientă să umble pe teren infectați cu noul coronavirus, în condițiile în care suspectau, pe baza simptomelor, că ar putea avea COVID-19 și li se recoltaseră probe pentru teste. Șefii au ignorat însă situația și, în loc să le ceară să se izoleze, i-au trimis la muncă, zi după zi, până au venit rezultatele. Ba mai mult, după ce testele au confirmat suspiciunile, superiorilor nici măcar nu le-a păsat cine sunt contacții acestora și ce se întâmplă cu ei, dacă s-au izolat sau umblă brambura răspândind corona.

Redăm mai jos istoria spusă de agentul de siguranță la Poliția Mun. Piatra Neamț Tiberiu Avasiloae:

"Dragi colegi !!!

Nu vreau să vă plictisesc, dar v-aș povesti pe scurt serviciul meu de ieri dimineață (06.00-14.00). Intrăm în serviciu 3 polițiști cu 3 jandarmi și se fac 3 patrule mixte... După ce plecăm de la bază, luăm o ☕, eu fumez o țigară, colegul vorbește cu prietena lui, tot jandarm, care era în patrulă cu Romeo. După discuții, cei doi ne anunță că nu au gust și nici miros (semne de Covid-19). Ne dezinfectăm, punem măștile și ne retragem la bază cu autospecialele. Le recomandăm să anunțe la ei la IJJ situația. Li se spune că vor primi răspuns în 10 minute. La Poliția Mun. Piatra Neamt ajunși, anunțăm ofițerul de serviciu să expună conducerii problema ivită.

Cei 2 jandarmi au fost trimiși de către șefii lor la cabinetul medical al unității, de unde au fost redirecționați la SJU Neamț pentru investigații. Eu cu Romeo am fost redistribuiți să facem patrulă împreună până la sfârșitul programului. Colega noastră Carmen, care a fost repartizată cu al treilea jandarm, a trebuit să facă serviciul în continuare cu el, deși cei 3 jandarmi au venit la sediul unității de poliție cu aceeași mașină.
Țin pe această cale să le mulțumesc tuturor ofițerilor din conducere pentru colaborare, pentru compasiune, pentru modul de gestionare a situației, pentru orice credeți voi că mai merită... (ca să fie înțeles...nu au făcut nimic...nu ne-a chemat nimeni măcar să întrebe care-i treaba...eu m-am izolat la o rulotă de ieri, dar Romeo și Carmen au fost la serviciu azi, schimbul 1).

Ca să nu o mai lungesc...vă mai spun că azi rezultatul testului făcut celor 2 jandarmi a fost POZITIV.

Siguranță și încredere !!!

Așa se gestionează la IPJ Neamț o situație critică ce implică o posibilă infectare Covid-19 a polițiștilor care s-au aflat în patrulă cu doi jandarmi testați pozitiv ! Cu batista pe țambal !

Șefii n-au nicio reacție, ceva normal, DSP sforăie în pantaloni !

Rândurile de mai sus sunt ale colegului nostru Avasiloae Tiberiu, agent de siguranță la Poliția Mun. Piatra Neamț !

Trageți singuri concluziile !".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.