News Alert! Ministrul liberal care și-a micșorat casa a fost audiat de către DNA


News Alert! Ministrul liberal care și-a micșorat casa a fost audiat de către DNA

Ministrul liberal al Dezvoltării, Ion Ștefan, celebru în special pentru situația caselor sale de la Focșani, a fost audiat, vineri dimineață, de procurorii anticorupție. Potrivit digi24, ministrul nu ar avea însă în acest moment calitatea de suspect sau martor în vreun dosar de corupție, ci audierea ar avea legătură cu o serie de presupuse nereguli sau ilegalități la Satu Mare.

UPDATE: Demnitarul liberal spune că a mers la DNA pentru a depune o plângere în contextul unor replici dure cu fost secretar de stat PSD, Radu Cristescu, la România TV.

”M-am dus de bunăvoie după acuzațiile de joi seară ale dlui Radu Cristescu, care m-a acuzat că aș fi dat bani direcționați pentru un contract de la Consiliul Județean Satu Mare. E o prostie, dar m-am pus la dispoziție, dacă vreun procuror consideră că trebuie verificat. Nu e vorba de niciun dosar deschis. Procurorii au rămas uimiți, o să vadă despre ce e vorba”, a precizat Ștefan pentru g4media.ro.

Context. Traseistul Radu Cristescu (fost PMP, în prezent PSD) a formulat o serie de acuzații la adresa ministrului liberal, joi seară, într-o emisiune la România Tv, unde s-a vorbit despre faptul că Ștefan i-ar fi cerut premierului Ludovic Orban să scoată din fondul de rezervă al Guvernului 2,5 milioane de euro, o parte din bani fiind necesari pentru o bibliotecă județeană din Satu Mare, și nu pentru un spital, așa cum îl informase Ștefan pe șeful guvernului.

„Rog organele de anchetă mâine să verifice modul în care au fost alocați acești bani. Nu s-a întâmplat așa ceva. Banii au ajuns acolo unde au fost alocați. În acea ședință de Guvern, au fost mai multe hotărâri cu privire la alocarea unor sume din fondul de rezervă. Într-adevăr, am spus, așa cum spuneți și dvs., dar hotărârea de Guvern este pentru această bibliotecă”, a declarat Ion Ștefan într-o intervenție telefonică la RTV.

Despre situația ministrului cu casele puteți citi AICI

Ion Ștefan, despre care nu se prea vorbește în spațiul public în legătură cu munca de la minister, este autorul unor vorbe de duh recente din categoria „almanahe care este”: „mâine vom construi acum. Prin semnarea acestor... Mâine, ceea ce am putea putea face mâine facem astăzi. Construim acum mâine. Când vorbim despre toaletele din curtea școlii într-adevăr suntem într-o direcție corectă și bună”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.