Nicolae Robu dă cărțile pe față: ce va presupune Alianța Vestului EXCLUSIV INTERVIU


Nicolae Robu dă cărțile pe față: ce va presupune Alianța Vestului EXCLUSIV INTERVIU

Edilii orașelor Arad, Cluj, Oradea și Timișoara au anunțat înființarea unei alianțe inedite. Concret, cele patru orașe se vor alia pentru a se sprijini reciproc în ducerea la bun-sfârșit a unor proiecte comune. În acest context, redacția Podul.ro a luat legătura luni cu edilul Timișoarei a luat legătura cu edilul Timișoarei, Nicolae Robu. 

Reporter Podul.ro: Ce v-ați propus prin Alianța Vestului?

Nicolae Robu: Așa cum am declarat încă de la lansarea alianței în formula inițială, că Patrulaterala Vestului, ceea ce dorim noi, cei patru primari ai orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca este să creăm un for cadru pentru schimburi de idei și de experiență între noi și între administrațiile publice locale pe care le conducem, pentru adoptare de poziții comune pe diverse teme și mai ales pentru cooperare pe proiecte mari, în primul rând pe proiecte vizând mai bună conectivitate între orașele noastre, precum și între ele și restul țării -evident: țării noastre, România!-, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg. Vizăm accesarea de fonduri pentru proiectele de interes pentru comunitățile noastre, din toate sursele la îndemână: bugetul statului român, bugetul Uniunii Europene -țintit atât prin organismele guvernamentale românești, cât și direct prin structuri de la Bruxelles-, etc.

Reporter Podul.ro: Cum răspundeți acuzațiilor de separatism venite de la PSD?

Nicolae Robu: Acuzațiile de separatism venite dinspre PSD, dar nu numai, sunt, pentru noi, de neînțeles! Noi nu vrem decât binele comunităților noastre, ca părți importante ale României, ale României stat unitar, așa cum e el definit prin Constituția României! Cei ce ne acuză își dovedesc limitele în capacitatea de înțelegere a lucrurilor și a vremurilor! Cu oameni ca ei în frunte, nu este de mirare că nu se face performanță!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.