Nimeni cu pseudonime

M-am așteptat ca în condițiile dramatice în care această pandemie ne obligă să trăim cu toții – miliarde de oameni –, ticăloșia să scadă. Josniciile, atacurile la persoană, violențele fizice și verbale să scadă. Constat că dimpotrivă.

Televiziunile, paginile de socializare, mahalalele abundă de mizerii umane. Răul a ieșit la suprafață, ne inundă. Flagelul se duce în lume în aceeași măsură cu răspîndirea epidemiei de coronavirus. Cu fiecare zi intensitatea și numărul dejecțiilor e mai mare. Inclusiv pe fb, instagram, bloguri, unde credeam că există totuși o anumită protecție împotriva nenorociților care profită de situație. Măcar protecția dată de 7 ani de acasă și de bun simț. Sigur, ticălosul rămîne un ticălos și în vreme de pace și în vreme de război. Nu se dezminte. El e învățat din fragedă pruncie să împroaște cu materii fecale, să lovească cu tot ce are la îndemînă, să hărțuiască/agreseze fără oprire. Agresarea celorlalți este a doua lui natură, ca să nu zic chiar prima. Astfel își rezolvă frustrările – că e un ratat, că viețuiește ca un vierme la marginea societății, că e un anonim, că duce o viață fără satisfacții. Colțul lui de lume e întunecat. Ticălosul aparține subteranei. Invidia și prostia îi macină ficații. Bosch l-a pictat perfect în imaginile din Apocalips.

Firește, se dotează cu un pseudonim pentru a nu fi descoperit. Știe că e un ticalos sadea, un declasat și un nemernic. Face rău, dar nu are „curajul opiniunilor sale”, vorba unui personaj din Caragiale. Seamănă leit cu informatorii Securității ( e f. posibil să fi fost unul! manierele sunt aceleași). Își denunță – adesea pentru păcate imaginare – rudele, prietenii, vecinii la adăpostul unui pseudonim. Calomniator și detractor din obișnuință. Fără pseudonim nu ar comite atîtea ticăloșii. Întîi de toate este un laș. Moare de frică să nu fie demascat și să dea cumva socoteală. Va da! Ticalosul ține morțiș să-și păstreze numele nepătat, dar nu se poate abține să nu murdărească în jur. Ipochimenul nu se poate lipsi nici măcar o zi de îndeletnicirile lui malefice. Îl ajută să respire, să-și mai poarte în spinare cocoașa urît mirositore încă o zi… E mai distrugator chiar decît pandemia. Răul omenesc e tot ce poate fi mai periculos.

Mă întreb – înainte de apariția rețelelor de socializare (unde și-a găsit o gazdă primitoare) cum se distra ticălosul? Unde și cum își deversa abjecția? Acum e simplu – se scoală dimineața din pat și dă o raită. Azi pe cine porcăie!? Se așterne apoi pe amenințări, șantaje, batjocuri, înjurături. Așa se mai salvează de presiunea care îi apasă umerii, de ura pe care o resimte față de ceilalti. Daca s-ar opri online-ul, așa cum se aude, ar fi bună o carantină. Dar mai bine un psihiatru să îl interneze la Spitalul 9 și să-l bage într-o cămașă de forță ca să nu atace ceilalți pacienți. La azil, maniacul ar scăpa de obsesii, de complexul infect de inferioritate de care suferă. De dorința de revanșă, mai ales de resentimente. Cred că e nevindecabil, așa că nu se pune problema ce va face după trecerea pandemiei. Va face același lucru ca pînă la declanșarea ei. Ticăloșii! Ar trimite anonime cu poșta sau online. Ar otrăvi cîinele vecinului, ar turna șefilor colegii…

Dacă pandemia se va prelungi dincolo de începutul verii, nervii multora vor ceda. Destui vor prefera să arate lumii partea întunecată a ființei lor – chiar și cei mai răbdători. Pandemia este ca o ocupație străină. Psihicul rezistă cît rezistă. Fenomenul descris mai sus – ca și exponenții lui – se vor răspîndi f tare. Aveți grijă! Scriam zilele trecute – „Nu cereți niciun ajutor. Sunteți singuri. Nu vorbiți cu nimeni. Nu are cine să vă audă! Rămîneți calmi”.