Nimic nou sub soare: trădătorii de la UDMR vor să dea jos Guvernul Orban! Kelemen Hunor: "Asta este viaţa"

Așa cum era de așteptat, UDMR va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban după angajarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

CITIȚI ȘI: Alegerea primarilor în două tururi. Guvernul Orban a anunțat măsura care pune baronii pesediști pe jar

Amintim că premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Astfel, la scurt timp după anunț, președintele PSD, Marcel Ciolacu  precizat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban alături de cei de la UDMR. 

CONSULTAȚI ȘI: Ciolacu face spume după ce Orban a declarat război baronilor: "Moțiunea va trece!"

Președintele UDMR, Kelemen Hunor: "După anunţul premierului, aşteptăm să vină în Parlament cu scrisoarea de angajare a răspunderii şi apoi este obligatoriu să existe o moţiune de cenzură din partea celor care nu sunt de acord nici cu procedura şi nici cu conţinutul procedurii. Noi de la bun început am spus că nimeni nu poate să ne ceară ceva care este împotriva intereselor comunităţii. Deci, noi nu am susţinut alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi am spus că vom face tot ce ne stă în putinţă prin mijloacele parlamentare de a nu schimba regulile jocului în 2020, cu câteva luni înainte de alegerile locale. De aceea, în cazul angajării, singura posibilitate să nu intre în vigoare legea este dărâmarea guvernului şi asta se poate face prin moţiune de cenzură. Din punctul nostru de vedere, va fi o moţiune de cenzură şi vom vota moţiunea de cenzură în momentul când va fi dezbătută în Parlament şi votată. Nu există nicio supărare, nu suntem în conflict cu nimeni, poziţia noastră era cunoscută şi în momentul în care am semnat acel acord de susţinere a Guvernului PNL.

Pe mine m-a sunat Ludovic Orban, am vorbit cu el înainte de a începe şedinţa de guvern. Mi-a zis ce urmează să facă, eu i-am spus că am înţeles şi i-am spus că dacă va exista posibilitatea să depunem o moţiune de cenzură, vom depune şi vom şi vota. Asta este viaţa".

Liderul deputaților UDMR, Attila Korodi: "Dacă se conturează semnături suficiente pentru a depune o moţiune de cenzură pe procedura asumării răspunderii, atunci UDMR va susţine procedura moţiunii. Da, vom vota moţiunea atunci. Este o decizie care era vizibilă, în momentul în care am discutat cu liberalii pe conturarea actualului guvern, de care era nevoie şi este nevoie, am zis că opţiunea aceasta, pentru noi, nu poate fi susţinută şi dacă va fi o astfel de situaţie atunci va trebui să votăm împotriva guvernului, să votăm moţiunea".