O istorie foarte actuală: cum a falimentat guvernul Tăriceanu țara, deși știa că vine criza economică

Am uitat prea repede.

Septembrie 2008. Băncile Lehman Brothers și AIG se prăbușesc, începe una din cele mai dure crize economice mondiale. La București, premierul Călin Popescu Tăriceanu le dă asigurări românilor că el nu vede nici un pericol: “Nu vor fi efecte“! Câteva zile mai târziu, premierul PNL le spunea românilor să se bucure că vine criza economică, fiindcă vor avea bani să cumpere case ieftine în Statele Unite.

În 2010, inconștiența din 2008 a guvernării PNL – susținută de PSD și UDMR – a fost scump plătită: sectorul privat s-a prăbușit, salariile bugetarilor au fost tăiate, iar pensiile au fost supraimpozitate. În 2009, PIB-ul României a picat cu 5,5%, iar în 2010 cu 3,9%. În schimb, Polonia, care a avut o guvernare inteligentă și prudentă, a evitat acest șoc: PIB-ul acestei țări a crescut în perioada crizei economice globale, cu 2,6% în 2009 și cu 3,7% în 2010.

Toți românii au achitat între 2010 și 2011 nota măsurilor nesăbuite luate de Tăriceanu, în 2008, când acesta a majorat pensiile cu 20%, salariile profesorilor cu 9% şi ale poliţiştilor cu 20%. La sfârșitul lui 2008, deficitul bugetar era de 5,7% din PIB. Și mai trebuie amintit un fapt: deși avea bani la dispoziție, inclusiv fonduri europene, guvernul Tăriceanu nu a reușit să dezvolte aproape deloc infrastructura României. Singura autostradă inaugurată a fost centura Piteștiului, lungă de circa 15 km.

Cred că e ușor de înțeles că exact răul pe care l-a făcut Tăriceanu l-a făcut și guvernarea PSD din perioada 2017-2019. Ba chiar e mai rău, fiindcă, în 2008, România cheltuia circa 8,2% din PIB cu salariile bugetarilor, în 2019 s-a ajuns la aproape 10%. La aceste cheltuieli se adaugă pensiile speciale, care au explodat în guvernările PSD din 2012 până azi, pentru că Ciuma Roșie dorea să-și cumpere fidelitatea aparatului de represiune.

Aș dori ca ceea ce am scris acum să nu rămână la nivelul unei simple lecții de istorie. Eu (încă) mai sper că domnul Ludovic Orban – care a fost un mediocru ministru al Transporturilor în cabinetul Tăriceanu – a evoluat și a învățat. Are o șansă, o șansă istorică: să profite de pandemie – da, aceasta este expresia, “să profite“ - și să reașeze statul român, astfel încât acesta să fie un sprijin al antreprenorilor și al mediului privat, nu un vătaf obraznic și obez. Deocamdată, văd că e paralizat de inacțiune și a abandonat câteva proiecte, precum tăierea indemnizațiilor demnitarilor și trimiterea în șomaj tehnic a bugetarilor care stăteau acasă degeaba. Păcat. Nu este un semn bun. Domnul Orban își face un calcul greșit, după opinia mea: se uită la Antena 3 prea des și crede că, dacă va lua măsuri de ajustare a cheltuielilor statului obez, va pierde voturi. Da, va pierde voturile unor bugetari useliști, dar le va recâștiga pe cele ale oamenilor de dreapta.

Dar, pe fond, problema nu este câte voturi câștigă sau pierde domnul Orban. Vorbim de supraviețuirea economiei României: dacă guvernul PNL păstrează politicile economice pesediste și nu ia nici o măsură de dreapta, dezastrul economic din 2010-2012 o să ni se pară un vis plăcut. Am mai spus-o și o repet: domnule Orban, nu fiți Tăriceanu 2.0!