Obiceiuri trăznite de Anul Nou la diferite popoare

Sperietori din paie, plumb topit, farfurii sparte, sorcove și lovituri de gong

Anul Nou Civil, căci există şi un An Nou Agrar şi un An Nou Biblic, este un scenariu ritual de înnoire a timpului calendaristic în perioada solstiţiului de iarnă (20 decembrie – 7 ianuarie), la moartea anuală a Moşului Crăciun, identificat cu zeul iranian Mithra şi zeul roman Saturn, şi naşterea lui Isus Hristos. Pe scurt şi în zilele noastre, Anul Nou este ziua care indică începerea următorului an calendaristic.

Tatăl săracilor şi ospăţul de la miezul nopţii

Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou Civil în ziua de Crăciun, în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XVIII-lea, în Franţa până prin 1564, în Ţările Române până la sfârşitul veacului al XIX-lea! Amintirea acelor vremuri este încă proaspătă de vreme ce în unele sate din Banat şi Transilvania ziua de 1 ianuarie se numeşte şi astăzi Crăciunul Mic, nu Anul Nou (Civil). Fixarea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an calendaristic a avut loc pentru prima dată în 1691, de către italianul Papă Inocențiu al XII-lea, poreclit de popor Tatăl săracilor, iezuit de felul lui, ca şi actualul Papă Francisc. În liturghia catolică, 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În acelaşi timp, în a 8-a zi de la naştere sunt amintite în Biblie – Noul Testament (Sfânta Evanghelie cea după Luca, 2, 21) tăierea împrejur şi botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus Hristos, la fel şi în bisericile evanghelice. În biserica noastră ortodoxă, la 1 ianuarie este şi ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei. În era contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din franţuzescul Réveillon, de unde am preluat şi noi, ceea ce înseamnă aproximativ trezire, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii, ca să nu spunem zaiafet) – cu petarde şi artificii, unele aducătoare de accidente şi moarte; rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor li se fac urări de noroc şi sănătate şi se urează tradiţionalul La mulţi ani!.

Anul Nou în Europa 

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, faimos pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradiţională pentru această sărbătoare este vassilopitta, o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau chiar din aur. Cel ce găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv. Acest obicei a fost transmis şi în anumite regiuni ale României, mai ales la aromâni. La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului ce a trecut, astfel, obiecte de mobilier, vase şi haine ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să lucreze în timpul nopţii pentru a face curăţenie, şi a oamenilor cărora le-ar putea pica în cap un frigider sau o maşină de spălat! Tradiţia, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, numită Capodanno, italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă. Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase ţări latino-americane. Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele, astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite rapid 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine. În Ungaria, oamenii fac din hârtie şi paie o sperietoare de ciori (cunoscută în Occident ca Jack Straw), simbol al ghinionului din anul care se încheie, hâda sperietoare fiind purtată prin sate şi arsă la miez de noapte. În Scoţia, Anul Nou este numit Hogmanay, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi, astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion; anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar. În Germania, plumbul este considerat norocos, iar în noaptea de Anul Nou există obiceiul de a se turna metalul topit, nu pe gâtul oamenilor, ci într-un vas cu apă. Formele ciudate care se formează pot prezice viitorul, de exemplu, o minge înseamnă noroc în anul care vine, inima simbolizează căsnicie, o ancoră indică nevoia de ajutor, iar o cruce reprezintă moartea cuiva drag. În Danemarca, în noaptea de Anul Nou, oamenii au obiceiul de a sparge farfurii de uşile prietenilor, şi nu în capetele lor, mai multe farfurii sparte de uşă însemnând mai mulţi prieteni. Şi tot danezii intră în noul an sărind de pe scaun ca nişte capre sau ţapi la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele şi a aduce noroc. 

Înnoirea timpului în Țara Soarelui Răsare

În Japonia, Anul Nou, numit Oshogatsu, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii, iar în decembrie, sunt organizate petreceri de uitat anul sau Bonenkai, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început, dihoniile, râcile şi sfădăliile fiind uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong, ca la teatru, simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru. 

Revelionul la români

În România, în mod tradiţional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou, lucru bun de altfel, pentru că, procedând astfel, o persoană îşi aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradiţiilor, persoanele brunete aduc noroc şi fericire, iar cele blonde şi roșcate, ghinion!). În noaptea dintre ani, oamenii îşi pun o dorinţă, mai mult sau mai puțin realistă, pentru că aceasta are toate şansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult tumult, huiet şi tărăboi (ca în celebra piesă Conu Leonida faţă cu reacţiunea, de I. L. Caragiale!) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Între Crăciun și Anul Nou se joacă ursul (vezi foto titlu, copyright AP), după cum, tot de Anul Nou, se merge cu capra. Şi desigur, pe 31 decembrie, se colindă cu plugușorul, iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

Citește și: Podul de la păgânism la creștinism a fost zidit din miracole