Obrăznicie absolută: PSD-istul penal și plagiator Florian Bodog dă tuturor lecții de combatere a Covid-19! Ministrul rujeolei, tovarășul lui Adrian Streinu Cercel


Obrăznicie absolută: PSD-istul penal și plagiator Florian Bodog dă tuturor lecții de combatere a Covid-19! Ministrul rujeolei, tovarășul lui Adrian Streinu Cercel

Plagiatorul pesedist și penal Florian Bodog – fost ministru dezastruos al Sănătății, individul care a scăpat de sub control epidemia de rujeolă și care a numit numai politruci și pile la conducerea spitalelor – are acum indolența să ne dea tuturor lecții de combatere a pandemiei.

Despre plagiatorul Florian Bodog (căruia tovarășii săi PSD-iști nu i-au ridicat imunitatea), jurnalistul Mircea Marian (Newsweek România) amintește, pe Facebook, că a fost uns coordonator de doctorate cu largul concurs al unei comisii din care făcea parte și Adrian Streinu Cercel.

Vă prezentăm comentariile lui Mircea Marian:

”Plagiatorul Florian Bodog, ex-ministru al Sănătății și senator PSD, a pierdut dreptul de a coordona doctorate, după o lungă bătălie prin instanțe.

Omul este imaginea impostorului oț, conectat politic și care vrea să se cocoațe cât mai sus. Doctorat plagiat. Titlu de coordonator de doctorate obținut pe șmen. Ministru dezastruos: a scăpat epidemia de rujeolă de sub control, a numit numai pile și politruci peste spitalele de stat.

Penal salvat de colegii săi, care nu i-au ridicat imunitatea.

Acum, dă lecții de combatere a pandemiei...

BTW, așa, nuca de pe colivă: cine făcea parte din comisia care l-a făcut pe Bodog coordonator de doctorate, deși evident nu îndeplinea criteriile? Adrian Streinu Cercel”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.