Odihnească-se în pace! Domnii Iohannis și Predoiu au îngropat lupta anti-corupție


Odihnească-se în pace! Domnii Iohannis și Predoiu au îngropat lupta anti-corupție

La șapte luni de la preluarea puterii de către guvernul PNL, lupta anticorupție este la fel de înmlăștinită ca pe vremea când PSD, Liviu Dragnea și Tudorel Toader controlau Justiția.

Am așteptat, timp de șapte luni, să văd ce va face acest guvern, deși bănuiam...Minimalizarea pericolului corupției, în noua Strategie Națională de Apărare, a fost nuca de pe colivă. Acum putem afirma că domnii Iohannis și Predoiu duc o politică deliberată de sufocare a luptei anti-corupție. În cele 46 de pagini de baliverne din așa numita Strategie Națională de Apărare – strategie pe care o putea scrie un student din anul II de la Științe Politice – “corupția“ este menționată tangențial, la punctul 146.

Dar, să lăsăm discuțiile teoretice, să ne uităm la fapte:

- DNA nu a anunțat că ar avea în lucru vreun dosar privind guvernările Dragnea. Zero! Pare că din 2017 în 2019 am avut cea mai onestă guvernare. DNA are un nou șef, numit de domnii Iohannis și Predoiu, dar acesta nu face decât să se vaiete că nu poate face nimic. Până și celebrul dosar Teldrum, care se referă la fapte de dinainte de 2017, bate pasul pe loc.

- Secția specială de investigație a magistraților, înființată de PSD cu scopul de a teroriza puținii magistrați curajoși, inclusiv pe doamna Kovesi, n-a fost desființată. Acolo continuă să lucreze exact aceeași procurori care doreau, acum un an, să o aresteze pe doamna Kovesi.

-  Agenția Națională de Integritate (ANI) vânează funcționari de rangul III. Presa semnalează constant conflicte de interese sau falsuri în declarațiile de avere, dar ANI tace prudent.

-  Direcția din cadrul ANAF însărcinată cu recuperarea prejudiciilor – de exemplu, recuperarea de la Dan Voiculescu a jafului din dosarul ICA, de 60 de milioane de euro – este inexistentă, deși acolo lucrează 150 de oameni. Domnul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, nu a menționat nici o clipă activitatea acestei secții, nu pare că-l preocupă readucerea la buget a sutelor de milioane de euro furați. La conducerea ANAF, guvernul PNL a menținut o doamnă numită de guvernul PSD!

- Guvernul României are la dispoziție un corp de control, precum și mai multe departamente ministeriale de control. Nici una din aceste structuri – cu angajați foarte bine plătiți...- n-a scos la iveală vreo faptă majoră de corupție din perioada guvernării PSD. Nimic!

- Curtea de Conturi, care ar trebui să verifice cum se cheltuie banul public, este controlată de PSD, iar PNL, în loc să ceară o reformă, se angajează în negocieri subterane care i-ar permite lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, să ajungă vicepreședinte al instituției. Pentru cine a uitat, vă reamintesc că președintele Curții de Conturi este un subofițer de poliție, propus de Liviu Dragnea pentru acest post.

-  PNL, guvernul Orban și/ sau ministerul Justiției nu au inițiat nici un proiect de modificare a legislației toxice, care a dezarmat procurorii și a permis hoților cu gulere albe să scape nepedepsiți.

Acestea sunt faptele. Ele arată clar că regimul Iohannis vrea să îngroape, discret, lupta anti-corupție. De ce? Fiindcă, așa cum s-a văzut în perioada pandemiei, clienții PNL sunt la fel de toxici și hoți ca și cei ai PNL. Ce am văzut în perioada pandemiei: achiziții scandaloase, complet nejustificate de criza de materiale sanitare. Numiri politice dubioase în fruntea spitalelor sau a altor structuri de stat. Plus, efortul mediatic al domnului Raed Arafat de a cere ca achizițiile dubioase din perioada pandemiei să nu fie anchetate!

Aș vrea să-i spun domnului Iohannis că orice președinte responsabil știa că, la ora actuală, corupția reprezintă cel mai mare pericol pentru siguranța națională a României. Ea distruge educația și sănătatea. Ea subminează, din interior, poziția României în fața Rusiei și Chinei comuniste. Îi cer domnului Iohannis să retragă din Parlament Strategia de Apărare a Țării și să o rescrie. Îi cer domnului Predoiu să depună demersuri clare de relansare a activității DNA. Nu o vor face? Vom ști că cine votează acum PNL, pune de fapt ștampila pe USL 2.0.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.