Omul lui Putin câștigă turul I al prezidențialelor din Ucraina. Rusia forțează DESTABILIZAREA Europei de Est

Scriitorul și jurnalistul Dan Alexe avertizează, într-o analiză publicată de Radio Europa Liberă Moldova, că eventuala alegere a actorului rusofon Volodimir Zelenski în funcția de președinte al Ucrainei – favoritul Moscovei a obținut puțin peste 30% în primul tur al prezidențialelor – ar destabiliza întreaga regiune.

De asemenea, Alexe explică faptul că Zelenski – care nu a găsit de cuviință să vorbească, de-a lungul campaniei electorale, despre ocupația rusească din Donbas sau despre Crimeea – este creat de un oligarh (Igor Kolomoiski) care este dușmanul lui Poroșenko și care are strânse legături cu Rusia. Zelenski și Poroșenko se vor înfrunta în turul al doilea al prezidențialelor, care va avea loc pe 21 aprilie.

Podul.ro vă prezintă o serie de pasaje din analiza lui Dan Alexe.

Influențate de Rusia, alegerile prezidențiale din Ucraina sunt în realitate o înfruntare între oligarhi.

Lucrul de care mulți se temeau s-a întâmplat: o primă evaluare la nivel național arată că actorul rusofon (și favorit al Moscovei) Volodimir Zelenski pare să fi obținut puțin peste 30% din voturi, în prima rundă a alegerilor prezidențiale din Ucraina, distanțându-se de președintele Petro Poroșenko cu 18% și Iulia Timoșenko cu 14%.

Asta înseamnă că Zelenski și Poroșenko se vor înfrunta în a doua rundă, care va avea loc pe 21 aprilie.

Ministerul de interne a înregistrat 1.600 de plângeri de încălcare a legii electorale. Acestea includ campanie electorală în centrele de votare și încercări de cumpărare a voturilor.

Scorul lui Zelenski este neașteptat de ridicat. Personaj controversat, el a fost susținut (creat, chiar, se poate spune) de un oligarh care este un dușman personal al lui Poroșenko și care are strânse legături cu Rusia.

Dacă un pro-rus ascuns cum este Zelenski (care este rusofon și care nu a menționat Crimeea sau ocupația Donbasului de Rusia în timpul campaniei sale) preia controlul Ucrainei, asta ar putea destabiliza întreaga regiune.

Nu doar că Ucraina este țara de tranzit a gazului rusesc spre Europa, dar Moldova are nevoie de înțelegerea cu Ucraina pentru a controla granițele Transnistriei separatiste.

Zelesnki e suspectat că ar avea o alianță cu Igor Kolomoiski, un om de afaceri aflat în rivalitate cu Poroșenko și care deține postul de televiziune unde Zelenski își prezintă show-urile și filmele. Zelenski a câștigat prima rundă în ciuda faptului că jurnaliștii ucraineni au descoperit că el posedă o vilă de 15 camere în Italia, pe care nu a pus-o în declarația publică a averii sale.

Citiți întreaga analiză AICI