Operațiunea „Din Rusia, cu dragoste” pentru Italia a fost coordonată de un important general rus, expert în arme nucleare și apărător al lui Bashar Al-Assad la Haga. De ce l-a trimis Putin pe gen. Kikot în inima focarului epidemic?


Operațiunea „Din Rusia, cu dragoste” pentru Italia a fost coordonată de un important general rus, expert în arme nucleare și apărător al lui Bashar Al-Assad la Haga. De ce l-a trimis Putin pe gen. Kikot în inima focarului epidemic?

Au trecut aproape trei săptămâni de când 15 avioane cargo de tip Yushin și 22 de camioane militare rusești cu bannere „Din Rusia, cu dragoste” au ajuns în Italia cu ajutoare medicale pentru „amicii” atât de greu încercați de epidemia de coronavirus. Ecourile prezenței rușilor în peninsulă încă nu s-au stins, mai ales că oficialii italieni au încercat într-o primă fază să nu dezvăluie că din delegația rusă fac parte și militari și că întreaga operațiune „umanitară” era coordonată de generalul rus care l-a apărat la Haga pe președintele sirian Bashar Al-Assad de acuzațiile că a folosit arme chimice contra civililor.

RFI a stat de vorbă cu jurnalistul Jacopo Iacoboni, de la cotidianul La Stampa, care a pus întrebări atât de incomode oficialilor italieni despre ajutoarele și prezența rușilor, încât curiozitatea acestuia și articolele sale au stârnit mânia Ministerului Apărării din Rusia care, la finalul unei postări în care remarca „rusofobia” presei italiene, lansa un soi de amenințare - „cine sapă groapa altuia cade singur în ea” – urmată, cel mai probabil, de o clasică „sinucidere” dacă jurnalistul ar fi fost rus.

Potrivit lui Jacopo Iacoboni, operațiunea derulată de armată rusă nu a fost una de propagandă, ci mai degrabă psihologică.

„Reacția rusească a venit după primul și al doilea articol pentru că, a doua zi după primul, am publicat un al doilea articol în care am adăugat că există îndoieli în rândul oficialilor italieni pentru că militarii ruși stăteau într-o locație care este de regulă rezervată armatei italiene: Caserma San Pio din Roma, aproape de stația de tren Termini din centrul Romei. A existat o fotografie cu comandantul misiunii rusești, generalul Sergei Kikot (foto jos), iar noi am scris că e vorba de un tip important în Rusia, deoarece este adjunctul șefului Batalionului Nuclear al Ministerului Apărării din Rusia. El a fost însărcinat de către Rusia, să meargă la Haga să prezinte dosarul ruso-sirian care încerca să înlăture acuzațiile Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice asupra lui Bashar Al-Assad că a folosit arme chimice împotriva civililor în Siria. Și acest lucru era interesant: în Italia veniseră militari ruși, iar declarația oficială a primului ministru italian nu a comunicat deloc acest lucru. S-a descoperit abia după articolul din La Stampa. E important. Cred că noi ca italieni, ca cetățeni europeni trebuie să știm dacă primim militari ruși pe teritoriul nostru”, a precizat Jacopo Iacoboni într-un interviu pentru RFI.

„Scopul lor era să se prezinte drept singurii care chiar ajutau Italia, spre deosebire de Uniunea Europeană. Acesta este discursul Kremlinului: Uniunea Europeană nu e de nici un ajutor, e cinică și dezbinată, iar rușii sunt singurii care chiar pot ajuta Italia. Acesta este primul aspect. Există și nu al doilea pe care l-am scris în colaborare între La Stampa și Coda Story (o importantă platformă de invesigații justaalistice cu sediul la New York), așa încât articolul a apărut și în limba engleză. Potrivit a ceea ce ne-au spus trei surse militare rusești și câțiva experți britanici, uneori și on the record, Batalionul NBC – partea nucleară, bacteriologică și chimică a ministerului rus al apărării, se confundă semnificativ cu GRU, serviciul militar secret al Rusiei. Vorbim de toate aceste surse care au făcut aceleași declarații nu doar anonim, ci și on the record. Aceasta a fost ultima parte a articolului. Noi doar am scris ce ne-au spus sursele, nu am scris nici o opinie, nu am făcut nici o sugestie, noi doar am scris ceea ce multiplele noastre surse ne-au spus”, a mai precizat jurnalistul.

Interviul poate fi citit integral AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.