Ovidiu Raețchi o distruge pe Dăncilă: Deplasările peste hotare ale acestui Mr. Bean diplomatic trebuie oprite!


Ovidiu Raețchi o distruge pe Dăncilă: Deplasările peste hotare ale acestui Mr. Bean diplomatic trebuie oprite!

Viorica Dăncilă comite gafă după gafă în plină președimție a României a Consiliului UE. Concret, miercuri, premierul a avut o exprimare demnă de "cascadorii râsului" prin care a inventat un nou termen șu anume "negaționalism".

Șeful Guvernului a spus că România va organiza un eveniment care-și propune ”să contribuie la sprijinirea combaterii negaționalismului și a Holocaustului.

CITIȚI MAI MULTE AICI: VIDEO Viorica Dăncilă s-a făcut de râs din nou: ce cuvânt a inventat în fața oficialilor europeni

De asemenea, la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles a transmis că alianța Nord-Atlantică trebuie descurajată. 

”Descurajarea Alianței în ansamblul său rămâne o prioritate care necesită eforturi susținute din partea tututor aliaților”, a declarat premierul României, la Cartierul General al NATO din Bruxelles.

CITIȚI ȘI AICI: Declarație HALUCINANTĂ! Viorica Dăncilă, despre NATO: ”Trebuie să descurajăm Alianța în ansamblul său”

În acest context, deputatul Ovidiu Raețchi, președinte al Comisiei de Apărare din cadrul PNL, a reiterat ceea ce a mai spus în repetate rânduri privitor la Viorica Dăncilă. Mai exact, liberalul a solicitat din nou că deplasările Vioricăi Dăncilă în plan extern trebuie oprite din cauza răului pe care premierul îl face României în relația cu celelalte state. Pe cale de consecință, Ovidiu Raețchi cere coaliției PSD-ALDE să nu o mai lase în străinătate pe acest Mr. Bean diplomatic înainte să declanțeze o criză internațională.

"Am spus încă din vară că deplasările Vioricăi Dăncilă peste hotare trebuie oprite, pentru că premierul PSD face rău României prin nivelul său intelectual catastrofal, care afectează din păcate chiar și banala recitare de pe foaie, exclusiv în limba română, la care e condamnată. Fiind incapabilă chiar și de o lectură decentă în limba română, doamna Dăncilă poate afecta interesele naționale și de securitate ale României și ne poate jigni partenerii. Carențele educaționale ale premierului o fac pe aceasta să afirme că descurajarea NATO e o prioritate și că România a devastat Franța și Germania. Dăncilă ne face de râs demonstrând că nu a auzit în viața ei de fenomenul grav al negaționismului, nefiind capabilă nici măcar să pronunțe corect termenul cu hârtia în față. Premierul României este incapabil să ofere o replică spontană într-o limba străină în cazul în care România sau Uniunea Europeană ar fi criticate, neștiind decât să bâiguie "Yes", "Thank you" și "Hehe".

PSD și majoritatea parlamentară trebuie să înțeleagă măcar acum, după zeci de dovezi în acest sens, că peripețiile acestui Mr. Bean diplomatic trebuie oprite înainte să declanșeze o criză internațională pe fondul analfabetismului funcționa", a scris Ovidiu Raețchi pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.