Ovidiu Raețchi pune pe jar PSD: "Primăvara va aduce, aproape sigur, alegeri parlamentare anticipate"


Ovidiu Raețchi pune pe jar PSD: "Primăvara va aduce, aproape sigur, alegeri parlamentare anticipate"

Deputatul PNL Ovidiu Rațechi precizează că în primăvară vor fi aproape sigur alegeri anticipate.

Totodată, liberalul atrage atenția partidelor anti-PSD că strategia pentru alegerile locale trebuie să plece de la ideea organizării alegerilor anticipate. 

Redăm comunicatul liberalului:

"Primăvara va aduce, aproape sigur, alegeri parlamentare anticipate. Strategia pentru locale a partidelor care luptă pentru depesedizarea administrației trebuie făcută plecând de la această premiză. Timpul este scurt, e nevoie de un parteneriat puternic anti-PSD, iar deciziile strategice trebuie luate acum.

Ponderea pe care PSD încă o are în Parlament și în administrațiile publice locale nu mai reflectă voința electoratului; rezultatul alegerilor europarlamentare și al celor prezidențiale spune clar asta. Societatea civilă a cerut anticipate, la nivel parlamentar nu a existat niciodată o voință atât de largă (PNL-USR) și de puternică pentru anticipate, iar ideea este susținută puternic și de Președintele Iohannis.

PSD este un partid într-o criză prea profundă ca să mai poată fi lăsat în pozitii de răspundere. Niște oameni care se înjură și sunt gata să se bată în public nu pot lua decizii pentru cetățeni; asta s-a văzut limpede în perioada în care au fost la guvernare și se vede încă foarte bine în situația critică în care Gabriela Firea a adus Capitala".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.