Partidul pătat cu sânge...

De vreo doi ani încoace, în România avem ziua și crima. Ne referim la crimă într-un mod generic. Ea poate fi, la fel de bine, viol, jaf, sechestrare, agresiune stradală, violență domestică, etc. Iar nivelul violenței a crescut. N-a fost perioadă în istoria țării în care sinuciderile și crimele să fie atât de aproape de noi. Iar evoluția mijloacelor tehnice a făcut ca multe dintre aceste momente aproape incredibile să ne treacă prin fața ochilor în direct, în timp real, prin intermediul rețelelor de socializare. Cu toate acestea, parcă în ciuda evoluției tehnicii, localizarea victimelor de către instituțiile de forță ale statului a devenit un fel de misiune imposibilă, ceea ce pare absolut rizibil după ce mulți dintre noi am citit pagini întregi de conversații telefonice interceptate între oameni politici și amante, neveste sau parteneri de pahar. Creșterea actelor de agresivitate în societatea românească, cu precădere în ultimii doi ani, nu e o iluzie optică. Ea este o realitate cât se poate de ușor perceptibilă și totalmente explicabilă.

Pe 19 octombrie 2017 a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu. De atunci și până spre mijlocul anului curent 16.300 de deținuți au fost puși în libertate. Dintre ei, aproape 2000 aveau condamnări pentru omor și aproape 1000 pentru viol. Potrivit oricăror studii realizate de psihologi, violatorii nu se reabilitează niciodată. Pur și simplu, pentru genul acesta de pulsiune nu există un remediu. Cine a violat o singură dată, are potențialul de a mai comite acest gen de infracțiune ori de câte ori apare ocazia. Gândul că aproape 1000 de violatori au fost eliberați prin legea recursului compensatoriu este, în sine, dezarmant. Asta înseamnă că în societate umblă liberi astăzi cel puțin 1000 de indivizi care în orice secundă pot repeta infracțiunea care i-a trimis în spatele gratiilor, de unde partidul i-a eliberat.

Recursul compensatoriu a scos România în stradă. Oamenii de bună credință au simțit că această măsură, care urmărea de fapt slăbirea pedepselor pentru infractorii din aparatul de stat, venea la pachet cu niște amenințări cât se poate de reale. Căci riscul nu era doar acela ca Dragnea să nu facă o zi de pușcărie în toată viața lui, prin dezincriminarea abuzului în serviciu, ci și că asasinul periculos din nu știu ce colțișor al României avea să iasă din spatele gratiilor mai devreme decât prevăzuse, pentru că pușcăriile din România nu oferă condiții de hotel pentru deținuți. Parea halucinant și la vremea aceea, dar asta n-a determinat partidul să calculeze toate implicațiile. Importantă era salvarea lui Dragnea, indiferent de consecințe. Iar astăzi, demența și disperarea acelor luni, în care PSD nu făcea altceva decât să caute moduri de a ușura pedepsele pentru infractorii de partid, se răzbună zilnic prin crime, violuri și agresiuni din ce în ce mai șocante. Căci în pușcărie, infractorul de drept comun învață să-și rafineze mijloacele de acțiune și acumulează frustrări, care sunt ulterior eliberare cu o violență ieșită din tiparele inițiale. Cu alte cuvinte, cei aproape 1000 de violatori irecuperabili care umblă azi liberi printre noi știu să vâneze mai bine decât o făceau înainte de experiența închisorii. Și știu să-și ascundă mai bine faptele, pentru că în pușcărie au învățat și cum funcționează teroarea psihologică, ce ține buzele victimei sigilate cu anii.

Violența timpurilor noastre este, în fapt, “meritul” oamenilor din PSD, care au preferat să ia măsuri pentru salvarea infractorilor partidului, în loc să ia în calcul faptul că, în cele din urmă, și ei aveau familii și copii. Iar, în esență, sângele care curge de aproape doi ani cu o abundență nemaiîntâlnită în istoria României democratice murdărește mâinile tuturor parlamentarilor și miniștrilor care au pus infractorii partidului înainte de siguranța oamenilor din această țară. Partidul este, fără îndoială, pătat cu sânge nevinovat. Care va mai curge probabil multă vreme, pentru că pușcăriile și-au deschis larg porțile, ca să vadă lumina libertății politicianul corupt. Odată cu el, mii de infractori periculoși au ajuns dincolo de zidurile închisorii, lăsându-și frustrările să se manifeste fără opreliști, căci ei au înțeles, prin propria experiență, că infractorii au grijă de infractori. Că societatea mustește de naivitate, iar măcelul e abia la început…