Patria renegată

În multe privințe, relația basarabenilor cu România se aseamănă cu raporturile unor adolescenți turbulenți cu părinții lor. Mânați de o energie specifică vârstei, ei pretind că sunt atât de speciali, încât nimeni din familie nu-i mai înțelege.

Încep să se simtă superiori celor din al căror trup s-au desprins, pe care îi repudiază și despre care se gândesc că nu se mai pot ridica la înălțimea lor.

Curând ajung să creadă că sunt capabili să se descurce singuri în viață și chiar să-și creeze o lume a lor, cu alte reguli decât cele de acasă.

Tot așa, mergând împotriva curentului, sfârșesc prin a-și părăsi, la un moment dat, căminul părintesc, în mod benevol sau „ajutați” de vreun terț care susține că le vrea binele. Încearcă să-și facă un rost în viață de sine stătător, fără să țină seama de condițiile care le sunt de obicei potrivinice. Par, în pornirile lor, mai degrabă ghidați de obsesia de a dovedi ceva părinților lor, decât de ambiția naturală de a-și construi un viitor independent.

Când, însă, nimeriți la anaghie sau ajunși la fundul sacului cu care au plecat de acasă, se întâmplă să eșueze, atunci se întorc abătuți și rușinați. Par dispuși să-și plece capetele pentru a se repune pe picioare.

Dar asta numai pentru o vreme, pentru că sunt încă neostoiți în fronda lor și nu pe deplin resemnați.

Acceptați din nou în familie, ei vor cere sprijin pentru cine știe ce următor plan nu până la capăt calculat sau pur și simplu nechibzuit. Se înțelege de la sine că din smerenia lor nu va rămâne aproape nimic a doua zi, când le va veni inima la loc, atât cât să-și facă curaj pentru o nouă aventură.

Când le va reuși ceva - câte ceva din ce și-au propus - ei nu vor ezita să facă paradă din calitățile lor reale sau închipuite, pe care le vor scoate în prim plan, spre deosebire de condițiile prielnice de care au beneficiat, pe care le vor bagateliza. Pentru ca să nu se mai simtă obligați față de părinții lor, le vor contesta meritul de a fi contribuit la dezvoltarea lor de până atunci și nu-și vor mai aminti, nerecunoscători, de ajutorul pe care aceștia li l-au acordat în trecut.

Majoritatea părinților se arată îngăduitori cu asemenea odrasle, așteptând să le treacă fumurile tinereții și să prindă la minte. Însă simpla așteptare bazată pe încrederea în ereditate și ideea că "sângele apă nu se face" nu este întotdeauna suficientă. Dacă trece prea mult timp, firele care îi leagă se pot subția. Lăsați pe mâna altora, copiii cedează unor influențe externe care se dovedesc mai puternice decât ereditatea.

De aceea nu toți basarabenii recunosc că ziua de 1 decembrie este și ziua lor națională. Deși este.