“Pentru că putem!”

După ce rezultatul prezidențialelor a fost clar ca lumina zilei chiar și pentru cei mai optimiști dintre social-democrați, în tabăra perdanților au început să se agite spiritele. Unii au făcut tot posibilul să demonstreze că înfrângerea nu i-a afectat, alții s-au dat de ceasul morții și au cerut public analize interne, care să explice rezultatul dezastruos obținut de Viorica Dăncilă la prezidențiale. Cumva, pentru unii dintre pesediști, lucrurile nu sunt limpezi, iar eșecul de acum, previzibil pentru mulți, i-a luat prin surprindere. De aceea, ei își imaginează că “analizele interne” vor clarifica lucrurile. Pentru a-i scuti de efortul de a gândi cu mintea lor, le oferim pe tavă o analiză corectă a eșecului social-democrat, care nu este rezultatul unui “accident electoral”, ci efectul câtorva ani de luptă și implicare civică a unei părți importante din societatea românească.

Prima cauză a înfrângerii pesediste este tratamentul arogant aplicat presei, în genere. Răspunsurile fără substanță la întrebări de interes public, sentimentul că pot face diferențieri între jurnaliști, în funcție de criterii subiective, glumele de prost gust făcute la adresa unora dintre oamenii din presă, boicotarea unor incomozi, dar și celebrele deja invitații la toaletă au dat măsura democrației pesediste, dar și tonul general al presei întregi la minte de pretutindeni. E foarte puțin probabil ca pesediștii să nu fi aflat încă despre faptul că nimeni în istorie n-a câștigat vreodată un război cu presa. Dar ei au crezut că sunt mai buni decât Nixon. Și iată o cauză a eșecului.

Un alt moment care se contabilizează la șirul de cauze care au dus PSD-ul la sfârșitul său previzibil este 10 august 2018. Mii de români plecați în străinătate s-au întors atunci la ei acasă și, în loc să fie primiți cu flori și brațe deschise, au fost așteptați cu gaze, bâte și tunuri cu apă. S-a urlat în toate felurile ulterior că se dorește elucidarea cauzelor care au determinat măsurile abuzive luate atunci de statul român împotriva propriilor cetățeni. Nimeni din PSD n-a auzit, urechile fiindu-le înfundate sub presiunea de a-și sprijini colega de la Teleorman, Daniela Dan, și pe infractorul șef al partidului de la vremea aceea, acum pușcăriaș de drept comun, Liviu Dragnea. Și pentru asta s-a plătit pe data de 24 noiembrie.

Mai mult, sute de pușcăriași, mulți dintre ei pedofili și violatori, au fost eliberați din închisorile românești grație legii recursului compensatoriu, gândită nu în interesul respectării drepturilor omului, așa cum s-a tot trâmbițat, ci în interesul lui Liviu Dragnea și al altor pesediști amenințați de perspectiva sumbră a închisorii. Și uite așa s-a mai bifat o cauză, în lista celor multe și dureroase, despre care pesediștii par a nu ști mare lucru.

Și, desigur, “ăștia” plecați în afara țării să muncească, pentru a trimite bani la ei acasă și statul român să aibă în continuare premisele necesare pentru a funcționa cât de cât coerent, au contat enorm în înfrângerea pesediștilor. Pentru că “ăștia” au știut întotdeauna că au atât puterea, cât și determinarea de a cere de la țara lor măcar puțină decență. O țară care, fără ei, ar avea mari probleme economice. Așa că “ăștia” au setat trendul, iar pe trend s-au acumulat și altele.

Eșecul nu a fost, cu certitudine, al Vioricăi Dăncilă. Ea era, încă de la început, o cauză pierdută. O femeie lipsită de o educație aleasă, fără clasă, fără abilități speciale și fără alte competențe, cu excepția aceleia de a se pune mereu în situații rizibile, nu avea cum să fie o carte câștigătoare în sine. Dar pe parcurs, Viorica a câștigat mila unora. Și cam atât. Totuși, votul de pe 24 noiembrie a fost un vot de ură. Ura nu s-a îndreptat împotriva Vioricăi Dăncilă ca individ, ci împotriva sistemului pe care ea îl reprezintă. Unul care își tratează responsabilitățile ca pe niște prerogative și care se întemeiază pe frică pentru a produce frică. Ei bine, românii din țară și din afara ei au vrut să arate social-democraților că frica nu mai e o metodă de a conduce un stat încă din 1989. Așa că, în loc să mai plece capul pentru a nu fi scuipați, românii au profitat din plin de ziua votului. Singura zi în care cuvântul lor a contat cu adevărat. Și atunci au votat nu din dragoste pentru vreun candidat, ci din ură pentru PSD. Astfel, într-un mod civilizat, legal și perfect democratic, ei au arătat social-democraților de pretutindeni că uneori se poate să dai o lecție, doar pentru că poți. Demonstrând prin fapte că  faimosul slogan pesedist “Pentru că putem!” poate fi citit și în cheie pozitivă. Atunci când în spatele lui stă buna credință și responsabilitatea față de viitorul generațiilor care vin. Și n-au nicio vină. Deși astăzi, în România, fiecare nou născut vine pe lume cu o datorie de 2000 de euro la purtător…