Piperea, artizanul intoxicării conform căreia statul le ia copiii părinților bolnavi de COVID-19, pus la zid de Birchall: "Să vă cereți iertare celor pe care îi mințiți cu cinism!". Ce precizări fac autoritățile pentru a combate odiosul fake news


Piperea, artizanul intoxicării conform căreia statul le ia copiii părinților bolnavi de COVID-19, pus la zid de Birchall: "Să vă cereți iertare celor pe care îi mințiți cu cinism!". Ce precizări fac autoritățile pentru a combate odiosul fake news

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) a demontat miercuri manipularea conform căreia statul le va lua copiii părinților bolnavi de COVID-19. De fapt, așa cum precizează Mădălina Turza, președintele ANDPDCA, este vorba despre o măsură ce privește ocrotirea temporară a copiilor de către stat în cazul în care nu pot fi lăsați în îngrijire altul membru al familiei sau vreunui prieten, cunoștință, vecin etc. Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vor oferi, în aceste situații excepționale, servicii de îngrijire și supraveghere în spații corespunzătoare (apartamente/case de tip familial) și personal specializat, în funcție de vârsta și de starea de sănătate a persoanelor ocrotite, pe întreaga durată în care acestea rămân fără supraveghere și îngrijire. Totodată, ANDPDCA a atras atenția că măsura a mai fost instituită și pe perioada stării de urgență, iar, în acest moment, toți copiii se află în familie, după ce părinții au depășit cu bine perioada spitalizării.

Comunicatul ANDPDCA: "În contextul informațiilor inexacte vehiculate în spațiul public cu privire la măsurile de sprijin destinate familiilor afectate de COVID-19, ai căror copii pot fi monitorizați, supravegheați sau îngrijiți de către DGASPC în situații excepționale, ANDPDCA face următoarele precizări:

Proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, cuprinde o prevedere în sprijinul familiilor, care din cauza stării de sănătate generate de infectarea cu virusul COVID-19, se află în situația excepțională de a nu mai putea oferi îngrijire copiilor sau persoanelor dependente, pe o perioadă temporară.

Conform acestei prevederi, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) pot oferi ocrotire temporară copiilor și adulților dependenți, după cum urmează:

CE ÎNSEAMNĂ OCROTIRE TEMPORARĂ
Ocrotirea temporară înseamnă servicii de îngrijire și supraveghere temporară oferite de către serviciile publice de asistență socială.

CINE POATE SOLICITA OCROTIREA TEMPORARĂ
Măsura ocrotirii temporare la nivelul DGASPC poate fi solicitată de părinte, reprezentantul legal sau personalul medical și DSP, cu acordul părintelui, în situația în care părintele nu a identificat nicio alternativă în familie sau cercul de cunoștințe.

ALTERNATIVĂ LA MĂSURA OCROTIRII TEMPORARE
Ocrotirea temporară nu poate fi dispusă dacă părintele sau reprezentantul legal desemnează un alt membru al familiei sau o persoană de referință (prieten, cunoștință, vecin etc) pentru supravegherea și îngrijirea copilului sau adultului dependent.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU DREPTURILE PĂRINTEȘTI
Măsura ocrotirii temporare nu suspendă exercițiul drepturilor părintești sau a drepturilor ocrotitorilor legali.

UNDE VOR FI ÎNGRIJIȚI ȘI SUPRAVEGHEAȚI COPIII SAU ADULȚII DEPENDENȚI
Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor oferi, în aceste situații excepționale, servicii de îngrijire și supraveghere în spații corespunzătoare (apartamente/case de tip familial) și personal specializat, în funcție de vârsta și de starea de sănătate a persoanelor ocrotite, pe întreaga durată în care acestea rămân fără supraveghere și îngrijire

Această măsură de ocrotire temporară a funcționat și pe parcursul stării de urgență, prin colaborarea cu DGASPC-urile din țară, la recomandarea ANDPDCA. DGASPC-urile au pus la dispoziție 611 locuri pentru astfel de situații excepționale și au fost înregistrate 4 astfel de cazuri: 2 în Județul Teleorman, 1 în Județul Suceava și 1 în Județul Buzău.

În acest moment, toți copiii se află în familie, după ce părinții au depășit cu bine perioada spitalizării.

”Această măsură de ocrotire instituită prin lege pentru a putea avea siguranța acoperirii acestor nevoi excepționale atât la copii, cât și la adulții aflați în situație de dependență față de familie este gândită tocmai pentru a veni în sprijinul familiilor, care se pot afla în aceste circumstanțe grele. Decizia părintelui/reprezentantului legal este suverană și nimeni nu poate institui această măsură fără acordul acestuia. Ocrotirea temporară nu este altceva decât expresia preocupării noastre pentru fiecare copil, fiecare adult sau familie, chiar dacă aceste situații s-au dovedit a fi extrem de rare”, declară Mădălina TURZA, președinte ANDPDCA".

CITIȚI ȘI: Delir rusesc privind legea carantinei. Arsene: "Nu vreau să fiu luat de poliția medicală de pe stradă! Vreau ca copiii să nu fie luați de stat!". Birchall demontează cea mai abjectă manipulare lansată de pesediști și kremliniști

Amendamentul referitor la ocrotirea temporară a copiilor a fost depus în Parlament de fosta ministră a Justiției, deputata Ana Birchall, la legea carantinei și izolării. Cel care a manipulat opinia publică în sensul în care părinții ar urma să își piardă drepturile părintești pe o perioadă nedeterminată este avocatul Gheorghe Piperea, căruia Ana Birchall îi solicită să își ceară scuze pentru intoxicarea cu iz kremlinist prin care a panicat numeroase familii.

Birchall, pe Facebook: "Va rog dati share oameni buni sa se afle adevarul sa se puna punct minciunilor carora le-au cazut victima romani de buna credinta, mame si suflete nevinovate. Sa se puna capat uneia dintre cele mai mizerabile campanii de denigrare dusa impotriva mea. Dati share sa se puna capat manipularilor si josniciei initiate si promovate in spatiul public de un anumit "avocat" colorat in rosu, care se crede savuros doar pentru ca poarta nume de condiment, si este constant citat de sputnik, un celebru avocat a cărui reputație nu mai are demult nici sare, nici Piperea. Să-ți construiești o reputație numai pe teme ultra-populiste și prin atacuri nerușinate și nefundamentate - de cele mai multe ori într-o coordonare cel puțin suspectă cu temele dictate de centrele dezinformării de la Kremlin - asta înseamnă să fii un avocat care n-a mai pus mâna pe carte din facultate. Iar în facultate, sigur, poate pe o carte de joc sau o carte de vizită 😂 Păi domnule avocat, atunci când un om care a studiat dreptul și se revendică a fi un practicant al avocaturii vorbește despre un subiect, se presupune că se informează și se documentează temeinic asupra acelui subiect și nu se pronunță public până ce nu stăpânește tema respectivă "la virgulă".

Cu alte cuvinte, cine nu pune burta pe carte, nu are parte de respect din partea nimănui, ci rămâne pur și simplu un manipulator populist, cu pretenții de mare orator. Să folosești iubirea unui părinte pentru copilul său sau a unui copil pentru părintele său pentru a manipula opinia publică și a denigra este un lucru atât de josnic incat nu poate fi descris in cuvinte si doar în laboratoarele Kremlinului se putea concepe. Daca aveti pic de decenta si demnitate, ar trebui sa va cereti scuze nu numai fata de mine si familia mea dar in primul rand ar trebui sa va cereti iertare celor care, cu buna credinta, va urmaresc dar pe care dvs. cu cinism, viclean si manipulativ, ii mintiti exclusiv pentru interesul dvs.! Cititi mai jos ce efecte juridice are, in realitate, amendamentul introdus de mine! Consultanta juridica gratuita pentru un asa "mare" avocat!

P.S. 1. Tocmai pentru a pune capat fricii induse atat de mizerabil si mincinos in sufletul unei mame nevinovate care doar a crezut minciunile initiate de acest domn avocat, am rugat ca explicatiile de mai jos, care SUNT DEJA in legile speciale sau care rezulta din respectarea principiului de drept "per a contrario" (principiu pe care il stie orice student de drept din anul I), sa fie incluse si explicate in dezbaterile din Senat!

P.S. 2 Mulțumesc doamnei Mădălina Turza, președintele ANDPDCA, pentru explicația pertinentă si atat de necesară în contextul actual".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.