Plângere penală contra primarului Tudorache. Pesedistul a dat un tun de peste 10 milioane de euro pe final de mandat

Candidata PNL-USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a semnalat miercuri ultimul tun dat din banii cetățenilor de către primarul PSD al S1, Dan Tudorache. Concret, Tudorache a pregătit achiziția a 45 de mii de tablete la un preț total de 16 milioane de euro în contextul apropierii începutului școlii pe fondul epidemiei COVID-19. La un simplu calcul, o tabletă ar urma să coste aproximativ 355 de euro, ceea ce presupune că s-ar oferi device-uri cu specificații peste ceea ce ar fi necesar procesului educațional dacă consultăm orice ofertă a oricărui magazin de electronice. În acest context, Clotilde Armand a anunțat că a depus o plângere penală pentru achiziția cu pricina.

Armand, pe Facebook: "Vreți să știți cum arată ultimul tun din bani publici dat pe final de madat de primarul pesedist de la Sectorul 1?


Aflu că într-o publicație destul de obscură a fost publicat un anunț de Primăria Sectorului 1. Anunțul ne informează că Primăria (prin Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi Unităţilor Sanitare Publice Sector 1) umează să cumpere astăzi prin negociere directă 45.000 de tablete. Acestă achiziție are o valoare de peste 16 milioane de euro.

Așa arată ultimul tun dat de PSD înainte să plece acasă. Dar eu n-am să-i las să facă asta și voi depune chiar acum o plângere la Parchet pentru această achiziție.

* Despre Curtea de Conturi n-am ce să mai spun. E dl Bădălău acolo și cu dl Busuioc... mari specialiști în achiziții publice".