PLANUL lui Dragnea: cum vrea să se ”spele” prin OUG și să candideze la Cotroceni! ACUZAȚIILE unui politolog cunoscut

Politologul și scriitorul Stelian Tănase avertizează, pe blog, că șeful PSD-ist Liviu Dragnea s-a travestit în Ceaușescu, a pus talpa pe Justiție și intenționează să candideze la președinție, în pofida multiplelor sale probleme cu legea pe care e hotărât să le ”spele” prin OUG.

Una dintre concluziile politologului este că ”Dragnea s-a configurat ca anti-occidental, rasist, intolerant, anti-UE, xenobofob, anti-corporații internaționale, anticapitalist. Pe scurt populist, cu reflexe fascist-bolsevice, antidemocratice puternice”. Podul.ro vă prezintă acuzațiile lui Stelian Tănase.

”Dragnea a vorbit duminică la fel ca la un congres PCR, l-a imitat pe Ceaușescu, idolul lui secret. Nu că a vorbit mult (un ceas jumătate totuși), dar a atacat toate subiectele. Opere complete. Pe scurt, si-a lansat campania prezidențială. Și-a aranjat ploile cu Justiția, ajunsă la cheremul lui. Îl judecă atunci cînd vrea el, cu judecatorii aleși de el, și va primi sentința pe care o vrea el – achitare. Va fi candidatul PSD pentru Cotroceni, visul lui. Tot ce a vorbit a fost formulat în opoziție cu ce înseamnă candidatul advers – Klaus Iohannis.

Dragnea s-a configurat ca anti-occidental, rasist, intolerant, anti-UE, xenobofob, anti-corporații internaționale, anticapitalist. Pe scurt populist, cu reflexe fascist-bolsevice, antidemocratice puternice. Nu cred că trebuie trimis la control la un spital psihiatric, cum au scris unii. Știe ce face, e under-control, se supraveghează atent. Minte de stinge, se joacă de-a cuvintele și de-a maniularea. Utilizeaza frecvent fake-news și se bazează – mai ales – pe teoria conspirației. Pare să nu mai aibă proprietatea termenilor. Etc. Duminică Dragnea s-a ambiționat să intre în familia de lideri tip Putin & Erodgan.

Dragnea e un amestec – ca atitudine la Consiliul Național al PSD – între fuhrer și tovarașul secretar general. A pus pe hîrtie în ultimul discurs toate temele electorale de care are nevoie la anul să cîștige. Toată campania din toamna 2019 se va derula în jurul a ce a spus ieri Dragnea la PSD. Lumea se va certa de exemplu pe etnia lui Klaus Iohannis – care e neamț, nu-i așa, nu român de-ai noștri! De asemenea pe religia lui – care nu ortodox! Pe răceala lui nemțească. Pe nevasta care are probleme cu justiția.

Astfel, nu vom discuta nimic despre corupție, nici despre atacul PSD asupra Justiției și legile date cu dedicație. Nici despre statul de drept călcat în picioare. Nici despre neonorarea promisiunilor făcute de Dragnea în 2016. Nici despre faptul că trăim o tragedie naționala cu cei 4,5 milioane de romani care s-au refugiat în Occident. Nici despre autostrazi și căi ferate. Nici despre bolile pe care le iei în spitale, nici despre spitalele promise de PSD dar neconstruite. Nici despre fondurile UE. Nici despre lipsa de perfomanță a guvernelor PSD din 2016 încoace. Nici despre izolarea țării în Europa. Nici despre sărăcie și înapoiere. Etc. Dragnea&PSD au tot interesul să împingă dezbaterea pe temele care îi convin.

Am vazut duminică un Dragnea dezlănțuit, înfricoșător, sarcastic, zeflemist și cinic. Dispus să facă orice pentru a-și salva pielea. Se pare că va reuși, de unde veselia afișată în fața unui public 100% pesedist. Dragnea este <omul periculos> al acestor vremuri. Cît rău a făcut României nu a mai făcut nimeni în acest secol. O rațiune suficientă pentru a fi ales președinte de românii noștri. După aceea se va declara președinte pe viata și va suspenda Constituția. Are multe ranchiune și polițe de plătit. E frustrat, vrea răzbunare. Se viseaza dictatorul României. Are toate datele – extracție educație, caracter, mentalitate. Pentru el oricîtă putere ar avea, este prea puțină”, scrie Stelian Tănase.