PNL și PSD își împart România, din nou. Nicușor Dan, o păpușă în vitrină

În timp ce se prefac că se ceartă, dur, la televizor, domnii Orban și Ciolacu își negociază România, ca-n frumoasele vremuri useliste.

Nu vă lăsați păcăliți de atacurile reciproce permanente! Este ca la wrestling: se prefac că se bat. În realitate, nici un atac dinspre PSD nu afectează major PNL, iar guvernarea liberală nu a depus nici un efort să destructureze gruparea infracțională organizată denumită PSD.

Pe de altă parte, corpul de control al premierului n-a descoperit nici o ilegalitate majoră din perioada guvernărilor Dragnea și, citind instituțiile aflate în curs de verificare, la 25.05.2020, îmi este clar că nici nu vrea să găsească. Cheia înțelegerii PSD-PNL este menținerea sistemului de alegere a primarilor într-un singur tur. Prin păstrarea acestui sistem, Ciuma Roșie își va asigura fundamentele puterii, adică primarii și o parte din președinții de Consiliu Județean. De aici aduce voturi și, mai ales, bani.

Ce se petrece la București este o cumplită diversiune! Este perdeaua de fum prin care PNL își acoperă înțelegerile secrete cu Marcel Ciolacu. Candidatul Nicușor Dan este doar o marionetă manevrată de la spate, care nu va putea schimba nimic în București fiindcă va depinde de un consiliu general dominat de PNL și PSD, care-l va bloca. Acest personaj va fi abandonat și lăsat să se compromită. PSD știa că doamna Firea nu atrage decât furie, așa că o retrage de la primărie și o reciclează (sau o va arunca la tomberon, doamna e considerată toxică și de colegii ei de partid). Ciolacu a cedat către PNL câteva fiefuri locale, dar nici acolo nu se va produce vreo schimbare majoră. Vechile rețele care sifonau banul public vor fi menținute. Cel mai bun exemplu este la Iași, unde primarul PSD Mihai Chirica s-a transferat la PNL: asta e schimbarea! La Consiliul Județean Iași, va veni, cel mai probabil, ministrul Mediului Costel Alexe, actualul ministru al Mediului și creația politică a infractorului Relu Fenechiu. Presa a scris despre contractele care vin pe bandă rulantă de la ministerul lui Alexe la firma soției lui Relu Fenechiu (o cântăreață de muzică populară care acum e plătită de ministerul Mediului ca să ofere consultanță primăriilor care vor să schimbe becurile).

Singurul partid care a rămas constant pe dreapta este PMP: a apărat familia tradițională, a cerut redeschiderea bisericilor (pe care domnul Raed Arafat nu vrea să le deschidă) și are un proiect economic în favoarea oamenilor de afaceri, a antreprenorilor, a angajaților din mediul privat. Prin comparație, vedem că liberalii nu au absolut nici un proiect de dreapta, nu fac decât să gestioneze România pe o structură moștenită de la PSD. Nici un plan de modificare a Codului Fiscal, de la domnul Florin Cîțu, ministrul de Finanțe. Nici un plan de rescriere a Codului Muncii în favoarea antreprenorilor dinspre doamna Violeta Alexandru, ministrul Muncii. Nici un plan de reformă a legislației pesediste care a distrus statul de drept dinspre ministrul Justiției, domnul Cătălin Predoiu.

Desigur, sunt constatări retorice. PNL nu face decât să danseze pe o melodie scrisă 100% de PSD: legile sunt cele ale PSD, în pozițiile cheie din ministere sunt oamenii PSD (este scandalos că la șefia ANAF este menținută o doamnă numită acolo de Dragnea și Dăncilă), programele economice, de tip PNDL, continuă ceea ce a inițiat Dragnea, în mare măsură. Același USL, în tandem, dar cu alte personaje.

Eu sunt un om de dreapta, complet independent, și cred că a sosit momentul să avertizăm românii că riscă să fie înșelați de PNL-ul domnilor Orban și Iohannis. O scriu din nou: România are nevoie de o guvernare de dreapta, pentru a se reface după jaful pesedist și după epidemia de coronavirus.