Ponta pozează de câteva zile într-un om nou în politică, schimbându-și complet agenda în scop electoral. Acuzațiile unui senator

Senatorul Uniunii Salvați România, Vlad Alexandrescu, a punctat luni că președintele Pro România, Victor Ponta, pozează într-un politician imaculat, nou, chiar cu unele viziuni libertariene, încercând să facă uitat ceea ce reprezintă el de fapt. 

"Aş vrea şi eu să înțeleg cum a reuşit domnul Ponta să treacă atât de repede de la a fi fanul lui Che Guevara, iubitor al regimurilor din Turcia şi China, la profetul libertarian, anti-etatist pe care-l văd acum la televizor", a precizat senatorul USR. 

Astfel, Vlad Alexandrescu a făcut referire la Ponta și Ciolacu, care se dau de ochii lumii mari apărători ai drepturilor și libertaților, ambii vrând dintr-odată, deși e epidemie COVID-19, "să se ridice restricţiile, să se regleze singure piaţa şi sănătatea publică, fără ca autorităţile să mai aibă ceva de spus".

Alexandrescu, pe Facebook: "Pornesc televizorul şi văd un Ponta imaculat, pur, neîntinat, abia intrat în politică şi proaspăt venit de la mănăstire.

Acest Victor Ponta, nu cel vinovat pentru morţii de la Colectiv, nu cel cu porniri dictatoriale, nu cel cu adunări electorale şi paranghelii megalomanice pe Arena Naţională care l-ar face invidios şi pe Kim Jong-un ne oferă acum o mostră din rafinata sa gândire politică.

Fostul preşedinte PSD, şi actual preşedinte Pro România, partid de stânga şi satelit al PSD, tună și fulgeră împotriva statului social, împotriva intervenţiei statului pentru limitarea pandemiei şi vrea acum să se ridice restricţiile, să se regleze singure piaţa şi sănătatea publică, fără ca autorităţile să mai aibă ceva de spus.

Aş vrea şi eu să înțeleg cum a reuşit domnul Ponta să treacă atât de repede de la a fi fanul lui Che Guevara, iubitor al regimurilor din Turcia şi China, la profetul libertarian, anti-etatist pe care-l văd acum la televizor.

L-au dat de tot peste cap serialele de pe Netflix cu care îşi ocupă timpul, atât de mult încâ nu mai ştie săracul ce face stânga şi dreapta politică.

Dacă aţi crezut ca mine că Ponta e politician de stânga, ei bine, aflaţi că mai nou el e fan Trump, împotriva restricţiilor şi distanţării fizice, curajos nepurtător de mască în timpul discursului de astăzi din Parlament. Nici Ciolacu nu este fanul combaterii coronavirusului în Romania, el renunţând imediat la mască atunci când a luat cuvântul.

Faptul că cei doi social-democraţi şi jokerul Tăriceanu calchiază comportamentele trumpiştilor ultra-republicani de peste ocean arată nu doar ceaţa densă aşternută deasupra minţilor lor, dar şi lipsa lor comică de idei".